În urma manifestării fenomenelor meteorologice de pe parcursul anului 2016 (căderea unor cantităţi importante de precipitaţii în intervale scurte de timp, scurgeri de pe versanţi şi revărsări ale unor cursuri de apă) au fost afectate 72 de localități, cu 16 de localităţi mai putine decât în anul 2015. Efectele manifestării acestor fenomene meteorologice periculoase: localităţi afectate – 72, gospodării afectate – 86, anexe gospodărești – 51, drumuri naționale – 19,06 km, drumuri judeţene – 19,27 km, drumuri comunale – 10,54 km, drumuri de interes local – 351,09 km, drumuri forestiere – 19,651 km, terenuri agricole afectate – 631 ha, pășuni – 40 ha, poduri – 72, podețe – 157, punți pietonale – 18, lucrări hidrotehnice – 23 (8 ziduri de aparare, 3 apărări de mal, 2 diguri, 4 gabioane și 10 praguri de colmatare), etc. În data de 09.05.2016, din cauza precipitațiilor căzute pe raza localității Budești, s-au produs creșteri de debite pe afluenți și scurgeri de pe versanți, cu afectarea a 33 de gospodării, 8 case, 3 societăți comerciale, 13 autoturisme, 3,6 ha teren agricol, 150 m drum comunal, 300 m drum sătesc, 1 prag de fund. Pentru atenuarea efectelor negative și pentru restabilirea stării provizorii de normalitate, Sistemul de Gospodărire a Apelor a intervenit cu 215 saci de nisip, pentru realizarea unui dig de apărare, pe malul drept amonte de podul de pe Valea Racoviței. De asemenea, în perioada 09 – 19.05.2016, S.G.A. Vâlcea a acționat cu un excavator Komatsu, un buldoexcavator, 2 basculante, o autoutilitară și 10 persoane, pentru decolmatarea pârâului Sâmnicel, în punctul Vadova și pe Valea Racoviței. Totodată, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”General Magheru” al județului Vâlcea, a intervenit în zona calamitată, pentru evacuarea apei din gospodării, recuperarea unor autoturisme luate de apă și deblocarea DN7 cu 58 de cadre, 10 motopompe, 5 autoturisme și o barcă. În data de 13.06.2016, pe fondul unor precipitații care au atins cantitatea maximă, din județul Vâlcea, de 74,8 l/mp, la stația hidrometrică Horezu, din cauza debitelor mari de pe pârâul Bistrița și a remuu-lui din zona de vărsare a pârâului Bistrița în lacul Băbeni, deponiile sistematizate de pe pârâul Stăncălău au fost rupte. Apa s-a revărsat pe câmp și în contracanalul lacului Băbeni. Grupul de suport tehnic nr. 7.1 – Inundații și fenomene meteorologice periculoase, al CJSU Vâlcea, s-a întrunit în data de 14.06.2016, stabilindu-se comisiile de evaluare a pagubelor și măsurile de restabilire a stării de normalitate. Sistemul de Gospodărire al Apelor şi ABA Olt, prin Centrul de Intervenţie Rapidă, a intervenit pentru închiderea breșelor create în malurile pârâului Stăncălău. Ulterior, în data de 02.11.2016, în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea, au fost reluate dezbaterile referitoare la problemele din zona amenajarării hidrotehnică Băbeni. În acest sens, a fost adoptată Hotărârea nr. 21, prin care s-a stabilit caracterul de urgență al lucrărilor de intervenție, pentru punerea în siguranță a obiectivelor din zonă, lucrări ce vor fi executate de către Administrația Bazinală a Apelor Olt și Sucursala Hidrocentrale Râmnicu Vâlcea. În urma activităţilor desfăşurate de factorii cu responsabilităţi în managementul situaţiilor de urgenţă precum şi a controalelor executate de Inspecţia Prevenirii din cadrul I.S.U. Vâlcea, au rezultat următoarele disfuncţionalităţi: în unele situaţii comitetele locale pentru situaţii de urgenţă nu au întocmit rapoartele operative şi de sinteză cu datele şi în formatul prevăzut de legislaţia în vigoare; comitetele locale pentru situații de urgență, nu au fost făcut dotări semnificative în domeniul situațiilor de urgență. În principal, dotarea se rezumă la cea făcută în anul 2006 prin Consiliul Judeţean; nu au fost prevăzute resursele financiare sau a fondurilor gestionarea situațiilor de urgență. Această obligaţie este stabilită conform legii în sarcina consiliului local, însă nerespectarea acesteia nu poate fi sancţionată, datorită lipsei unei baze legale care să presupună acest lucru; nu sunt respectate criteriile privind încadrarea cu personal angajat deoarece din totalul de 89 de localităţi numai la 22 localităţi este încadrată, funcţia de şef serviciu voluntar pentru situaţii de urgenţă. La celelalte localităţi atribuţiile de şef serviciu sunt îndeplinite prin cumul de către alţi angajaţi ai primăriei. Pentru anul 2017, Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, îşi propune următoarele obiective: îmbunătăţirea nivelului de siguranţă a cetăţenilor, protejarea valorilor materiale şi a mediului înconjurător, prin asigurarea unei permanente capacităţi de răspuns eficientă şi adecvată la riscurile existente şi probabile, unor evaluări şi prognoze realiste asupra riscurilor existente pe raza unităţilor administrativ – teritoriale, dotării progresive cu tehnică şi aparatură modernă; monitorizarea permanentă a situaţiilor de urgenţă din zonele afectate şi a potenţialelor zone de risc; menţinerea şi îmbunătăţirea fluxului informaţional-decizional pentru gestionarea situaţiilor de urgenţe, etc.