Handbalul de performanţă renaşte la Râmnicu Vâlcea. HCM se apropie de locurile de cupe europene

0
78

HCM Râmnicu Vâlcea s-a impus sâmbătă, în Sala Sporturilor Traian, scor 32-28 cu CSM Bistriţa, la capătul unui meci electrizant pentru cei 1.700 de spectatori.  HCM s-a menţinut astfel pe locul 5 şi se apropie tot mai mult de locurile de cupe europene, obiectiv ce părea ratat în luna decembrie.

Bistriţa a dat o replică solidă şi condus constant până în minutul 41, după care a fost rândul Vâlcii să preia avantajul. Cu opt minute înainte de final, scorul era 27-26, dar HCM a sprintat din nou decisiv în finalul jocului şi s-a impus cu 32-28. Handbalistele vâlcence au făcut hora bucuriei, după ce au mai înaintat cu un pas spre un loc de cupe europene.  Din momentul în care la conducerea clubului a venit Petre Berbecaru, iar pe bancă au ajuns  Gheorghe Sbora şi Luminiţa Dinu, HCM are cinci victorii din şase jocuri, trei dintre acestea fiind obţinute în deplasare.

Antrenorul secund de la HCM, fosta glorie a handbalului românesc Luminiţa Dinu şi-a lăudat elevele pentru parcursul excelent din acest an. ”Fetele au înţeles că fără foarte multă muncă, nu se pot obţine rezultate. Doresc să le mulţumesc fetelor, au dat dovadă de atitudine, spirit de echipă. Am discutat la pauză că apărarea face diferenţa şi în repriza secundă s-a văzut şi o altă defensivă şi o altă poartă şi meciul s-a terminat cu victoria noastră. S-a pus multă presiune pe calificarea în cupele europene, noi ne dorim cât mai multe victorii, să câştigăm meciurile de acasă şi să aducem cât mai mulţi suporteri în Sala Traian. La Cisnădie şi cu Bistriţa am luptat până în minutul 60 şi am făcut diferenţa pe final. Suntem puţine, dar bune!” a spus Luminiţa Dinu…. http://www.prosport.ro/alte-sporturi/handbal/handbalul-de-performanta-renaste-la-ramnicu-valcea-hcm-se-apropie-de-locurile-de-cupe-europene-16166086

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.