Handbal feminin: HCM Râmnicu Vâlcea a câștigat Memorialul ”Constantin Tită”

1
76

HCM Râmnicu Vâlcea a câștigat, vineri, ediția a opta a turneului feminin de handbal Memorialul ”Constantin Tită”, găzduită de Sala Sporturilor Traian din Râmnicu Vâlcea.

HCM, care se impusese și la ediția de anul trecut, a învins-o în ultimul meci al competiției pe Măgura Cisnădie, cu 29-25. În prima partidă de vineri, CSM Bistrița a întrecut-o pe Corona Brașov cu scorul de 32-21.

În clasamentul final, primul loc a fost ocupat de HCM Râmnicu Vâlcea, cu 4 puncte, urmată de CSM Bistrița, 4 puncte, Corona Brașov, 3 puncte, Măgura Cisnădie, 1 punct.

Cel mai bun portar al turneului a fost desemnată Petra Blazek (HCM Rm. Vâlcea), cea mai tehnică jucătoare a fost nominalizată Sorina Tîrcă (Corona Brașov), iar titlul de golgheteră a competiției a fost adjudecat de Maria Gavrilă (HCM Rm. Vâlcea), potrivit paginii de Facebook a echipei organizatoare.

Extrema stângă Cristina Florică (HCM) a primit un premiu special pentru participarea la EURO 2016.

Un premiu special a fost acordat și primarului Mircia Gutău, ”pentru sprijinul acordat sportului vâlcean și handbalului feminin, în special”.

Constantin Tită (1942-2008), supranumit Generalul, și-a dedicat viața sportului vâlcean, fiind primul administrator al Sălii Sporturilor ”Traian”, antrenor al echipei de handbal feminin Voința Prundvilchim și inspector DJST Vâlcea.

AGERPRES

1 COMENTARIU

  1. […] HCM Râmnicu Vâlcea a câștigat, vineri, ediția a opta a turneului feminin de handbal Memorialul ”Constantin Tită”, găzduită de Sala Sporturilor Traian din Râmnicu Vâlcea. HCM, care se impusese și la ediția de anul trecut, a învins-o în ultimul meci al competiției pe Măgura Cisnădie, cu 29-25. În prima partidă citește toată știrea… […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.