Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, cu sprijinul doamnei Inspector Școlar General Andra Bică și prin implicarea instituțiilor de învățământ Școala Gimnazială „Take Ionescu” și Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, astăzi, 9 decembrie, s-a desfășurat ediția a doua a Festivalului – Concurs „Bucuria artei”.
Propunând promovarea și cunoașterea tradițiilor creștine din perioada premergătoare Nașterii Domnului, în cadrul festivalului au fost prezentate colinde și obiceiuri specifice comunităților din care provin participanții, însă, totodată, au fost prezentate colinde din aproape toate zonele țării, aspect realizat prin sprijinul și coordonarea Părintelui Cristian Bănuță, Consilier în cadrul Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului și a domnului Romeo Popescu, inspector de Religie în cadrul ISJ Vâlcea.
În deschiderea festivalului, Corul Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae”, sub bagheta Părintelui Arhid. dr. Codruț-Dumitru Scurtu, a încântat auditoriul printr-un buchet de colinde din repertoriul coral, muzică psaltică și repertoriul tradițional românesc.
Concursul s-a desfășurat pe trei secțiuni: grupuri vocale, soliști vocali și recitatori. La aceste secțiuni au participat peste 200 de elevi de gimnaziu și liceu, de la treisprezece instituții școlare din județ. După desemnarea câștigătorilor, au fost înmânate premiile și diplomele de participare, fiind împărțite și darurile din partea Arhiepiscopia Râmnicului și ale organizatorilor.