FALSA Revoluție de la Râmnicu-Vâlcea. Cum au pus mâna IMPOSTORII pe certificate de revoluționari!

0
65

 revolutie-valcea

La Râmnicu Vâlcea, la fel ca în alte oraşe mici din ţară, în zilele Revoluției, s-a tras de frică. Trei oameni au fost răniţi cu focuri de armă în Râmnicu Vâlcea . Din greşeală, în panica generală au fost confundaţi cu terorişti.

Putea să moară multă lume dacă nu ascundeam de mulţimea furioasă armamentul găsit în subsolul ComitetulJudeţean de Partid la Securitate și Miliţie” îşi aminteşte Ştefan Prală – unul dintre liderii mişcării populare şi Preşedintele Asociaţiei de Revoluţionari – potrivit europafm.ro

Însă, în 1990,  în Vâlcea o singură persoană avea certificat de revoluţionar . Numărul a crescut la 55 odată cu modificarea legii care acorda facilităţi fiscale şi terenuri celor care făceau dovada că au luptat în Revoluţia din decembrie 1989 .

Ştefan Prală susţine că mulţi nu aveau dreptul să primească certificat de revoluţionar pentru că au fost simpli spectatori la eveniment .”

Ultima modificare a legii revoluţionarilor a redus numărul luptătorilor aproape la jumătate (26). Ceilalți – nu au putut să facă dovadă că au participat la răsturnarea regimului comunist.

În 19 decembrie ’89 s-a dat mobilizarea generală la Râmnicu Valcea.

Mii de muncitori înarmaţi cu bâte au fost trimişi cu trenul la Timişoara să-i potolească pe aşa-zişi huligani

De la Radio Europa Liberă au aflat ce s-a întâmplat cu adevărat în oraşul martir, au fraternizat cu protestatarii şi s-au întors acasă.

Un grup de revoluţionari a preluat conducerea Comitetul Judeţean de Partid şi nu a permis miilor de manifestanţilor să pună mâna pe arme, aşa cum doreau.

Foto: www.paul-agarici.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.