Bogdan Berechet, şeful IPJ Vâlcea: „La începutul carierei, ceream părinţilor să mă sprijine financiar. Mi-a fost greu“

0
78

Bogdan Berechet FOTO: DENIS GRIGORESCU

Campania ziarului ADEVĂRUL „România infractorilor necunoscuţi“ continuă cu un interviu cu şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, comisarul Bogdan Berechet, care vorbeşte despre dosarele cu autor necunoscut (AN) şi despre alte probleme ale instituţiei.

„Adevărul“: Câte dosare cu autor necunoscut (AN) figurează în prezent în evidenţele IPJ Vâlcea?

Bogdan Berechet: În evidenţele IPJ Vâlcea figurează 9.334 de dosare penale existente cu autori neidentificaţi. Perioada de referinţă în cazul acestor dosare este din 2001 până în prezent.

Care este cel mai vechi dosar?

Cel mai vechi dosar înregistrat în evidenţele noastre datează din anul 2001 şi se referă la o infracţiune de furt de auto, cu un prejudiciu estimat de 1.600 de lei.

Care este dosarul cu AN cu cel mai mare prejudiciu estimat?

Dosarul cu cel mai mare prejudiciu aflat în evidenţele IPJ Vâlcea datează din 2011.  Acest dosar are ca obiect infracţiunea de furt de material lemnos, prejudiciul estimat fiind de 710.457 lei.

Din totalul dosarelor aflate în evidenţa cu AN, câte au fost trecute în evidenţele pasive?

Avem un total de 3774 dosare penale rămase în evidenţa cu autori neidentificaţi. Acestea sunt rămase în această evidenţă cu acceptul procurorului.

Există personal desemnat care să lucreze doar în aceste dosare cu autori necunoscuţi?

La nivelul Poliţiei Vâlcea nu avem un departament specializat exclusiv pentru acest tip de dosare. Activitatea de cercetare penală în dosarele cu autori neidentificaţi este desfăşurată de către toţi poliţiştii care au calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare.

Cum a evoluat numărul de dosare penale înregistrate la nivelul Poliţiei Vâlcea în ultimii cinci ani?

În ultimii cinci ani, numărul dosarelor penale înregistrate la nivelul IPJ Vâlcea a scăzut simţitor. Şi vă pot da date concrete în acest sens: astfel, dacă în 2012 aveam 15.438 de dosare penale, în primele nouă luni din acest an aveam 8.385 dosare penale. Acest trend de scădere s-a menţinut şi în cazul dosarelor cu autori neidentificaţi: în 2012 au fost 3.889 dosare cu AN, iar la 30 septembrie 2016 aveam 2026 dosare.

Cum comentaţi faptul că la nivel naţional sunt 600.000 de dosare cu AN?

Nu aş dori să comentez această statistică. Şi asta pentru că nu am o situaţie defalcată cu evidenţele pe fiecare judeţe pentru a mă putea lansa în alte analize.

Cum staţi cu personalul la nivelul IPJ Vâlcea şi care este deficitul?

La nivelul IPJ Vâlcea, în prezent, avem un deficit de 13,5%, însă la 31 decembrie anul acesta, prin ieşirile la pensie, deficitul va creşte până la aproximativ 23% în cazul ofiţerilor şi 16% în cazul agenţilor.

În ce zone şi departamente ar mai fi nevoie de investiţii la nivelul IPJ Vâlcea?

Este absolut necesar să facem investiţii la sediile de poliţie aflate în mediul rural. Pot menţiona că pentru o parte dintre acestea deja am demarat activităţile de renovare.

Care a fost cazul care v-a dat cea mai mare bătaie de cap în ultimii ani?

Vă daţi seama că fiecare dosar penal are particularităţile lui. Pe linia fraudelor economice, schemele evazioniste, prejudiciile probate prin expertize contabile, relaţiile comerciale de tip carusel sunt doar câteva din coordonatele în funcţie de care se poate aprecia complexitatea unui caz faţă de altul. Pe linia de investigaţii criminale, complexitatea sau dificultatea unui caz poate fi dată şi de probele ce necesită a fi administrate, fiind situaţii, cum este cazul dosarelor pe mare violenţă, unde, pentru probarea activităţii infracţionale, este necesară uneori audierea poate şi a 100 de persoane. Dacă mă raportez la ultimii ani din activitatea mea, aş putea exemplifica un caz complex din perioada în care coordonam Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Argeş, când, împreună cu colegii mei, am reuşit să finalizăm cercetările şi să trimitem în judecată 15 inculpaţi pentru comiterea unor infracţiuni în domeniul delictelor silvice. În urma cercetărilor a fost stabilit un prejudiciu foarte mare, de 4.000.000 de euro. Însă s-a reuşit instituirea de măsuri asigurătorii pentru acoperirea întregului prejudiciu, respectiv conturi bancare blocate, mii de metri cubi de material lemnos confiscat, sechestre puse pe sute de hectare teren forestier, pe imobile şi automobile de lux. Însă bătaia de cap ne-a fost dată de deplasarea până la zona defrişată ilegal şi cercetarea locului faptei în sine. Vorbim de zile întregi pierdute pentru a fi efectuată această activitate, de locuri greu accesibile unde era necesar să ajungem, de dificultatea identificării unui expert silvic care să ne probeze tăierea ilegală, mulţi experţi renunţând din cauza complexităţii lucrării.

Numiţi cinci probleme depistate de dumneavoastră personal la nivelul IPJ Vâlcea de când lucraţi aici şi demersurile făcute de dumneavoastră pentru remedierea acestora.

O primă problemă pe care aş dori să o punctez este reprezentată de deficitul de personal, care sperăm să se acopere prin măsurile adoptate la nivelul IGPR, respectiv încadrările din sursă externă. O altă problemă este fluctuaţia de personal din mediul rural către zona urbană. Unul dintre motive ar putea fi reprezentat de condiţiile de muncă din mediul rural. Însă referitor la aceste condiţii din mediul rural, aş vrea să vă spun că s-au făcut deja demersuri pentru aducerea spaţiilor de muncă la condiţii optime pentru angajaţi. Concret, au început lucrări de reabilitare, iar anul viitor urmează să se facă investiţii în acest sens, în funcţie de bugetul alocat. Lipsa spaţiilor la sediul central este o altă problemă cu care ne confruntăm. Şi în acest sens ne străduim să găsim soluţii pe viitor. O problemă este legată şi de numărul mare de poliţişti care au ieşit la pensie sau care urmează să se pensioneze iar odată cu ieşirea acestora din sistem pierdem şi experienţa lor. Pentru cei mai tineri debutanţi şi pentru cei veniţi din sursă externă, e nevoie de o adaptare şi de o pregătire intensă. Dotarea poliţiştilor este o problemă ce nu poate fi omisă. Şi în acest sens aş vrea totuşi să spun că s-au făcut demersuri care s-au şi materializat, exemplificând îmbunătăţirea tehnologiei informaţiilor, a stării  tehnice a parcului auto sau dotarea laboratoarelor criminalistice.

Câte infracţiuni au fost în medie sesizate anual la nivelul IPJ Vâlcea în ultimii 5 ani?

Infracţiunile sesizate au scăzut constant în ultimii 5 ani. Ca medie, în această perioadă am avut aproximativ 13.000 de infracţiuni sesizate. Ce este îmbucurător este faptul că a scăzut şi numărul infracţiunilor de mare violenţă sesizate. Dacă în anul 2012 am avut sesizate 180, în primele nouă luni din acest an am avut sesizate 74 infracţiuni de mare violenţă. Este o scădere semnificativă.

În câte dintre ele s-a început urmărirea penală?

După modificările legislative începerea urmăririi penale in rem a devenit obligatorie, astfel urmărirea penală cu privire la faptă se începe în toate cazurile unde sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de articolul 305 din Codul de Procedură Penală. Procentual, în aproximativ 90% dintre cazuri a început urmărirea penală.

În câte dintre acestea urmărirea penală se începe in personam?

În ultimii cinci ani a fost continuată umărirea penală faţă de suspect în peste 30% dintre dosare.

Din totalul de poliţişti angajaţi la IPJ Vâlcea, câţi sunt poliţişti operativi, pe structuri, procentual?

Din totalul poliţiştilor din cadrul IPJ Vâlcea, aproximativ 86% lucrează în structurile operative. Tot acelaşi procent reprezintă şi gradul de ocupare. La ora actuală, în cadrul IPJ Vâlcea lucrează 866 de poliţişti.

Care este situaţia plăţilor în ceea ce priveşte expertizele medico-legale şi judiciare?

În acest an s-au plătit până acum, pentru expertizele medico-legale şi judiciare, în jur de 400.000 de lei, având facturi care sunt în curs de a fi achitate, în valoare de aproximativ 80.000 de lei. Aş vrea să fac o precizare importantă: există un capitol bugetar distinct pentru achitarea acestor plăţi, astfel că nu sunt probleme, motiv pentru care nu afectează în vreun fel activitatea de cercetare penală.

Care este statistica infracţiunilor flagrante descoperite la nivelul IPJ Vâlcea în ultimii 5 ani, comparativ, pe ani?

Infracţiunile descoperite în flagrant sunt pe un trend ascendent şi aici pot să vă dau ca exemplu comparativ anul 2012, în care au fost 1.171 infracţiuni depistate în flagrant, şi anul 2015, în care numărul acestora a crescut la 1.338.

Care este cel mai vechi autoturism din parcul auto al IPJ Vâlcea?

Cel mai vechi autoturism aflat în dotarea IPJ Vâlcea este un Renault Chamade, fabricat în anul 1991. Autoturismul are peste 345.000 de km rulaţi, dar este într-o stare tehnică bună şi deserveşte Serviciul Logistic.

Dumneavoastră ce autoturism de serviciu aveţi la dispoziţie?

O Dacia Logan, fabricată şi repartizată în 2015.

Cât câştigă un agent nou angajat în cadrul IPJ Vâlcea?

Salariul de bază al unui agent de poliţie debutant depăşeşte 1.300 de lei, la care se adaugă alte drepturi salariale de echipament şi normă de hrană.

Cum vi se pare nivelul de salarizare din Poliţia Română?

Cred că pentru debutanţi ar fi loc de mai bine, dar, odată cu acumularea vechimii în muncă, salariul creşte considerabil. Eu, în 2002, lucram la o secţie de poliţie în Bucureşti şi îmi amintesc că, spre sfârşitul fiecărei luni, ceream părinţilor să mă mai sprijine financiar. Mi-a fost greu, dar cred că toţi am trecut prin această perioadă.

Nominalizaţi cinci iniţiative concrete puse de dumneavoastră în aplicare sau pe care doriţi să le puneţi în aplicare pentru a vă motiva subordonaţii.

Având în vedere că am fost împuternicit să ocup această funcţie de la sfârşitul lunii octombrie 2016, fiind vorba de un interval scurt de timp, pot spune ca iniţiativele mele sunt si vor fi în perioada următoare in sensul motivării în mod corect a colegilor, prin instrumentele pe care le am la dispoziţie, şi anume recompensarea financiară în funcţie de rezultate, avansările într-un grad superior în urma unei analize şi evaluări obiective. Nu-mi doresc să aplic motivarea negativă, respectiv sancţiuni disciplinare şi altele de acest gen. Îmi doresc să consolidez munca în echipă, să consolidez relaţia dintre poliţist şi procuror, să încurajez tinerii în dezvoltarea profesională şi să le creez condiţii de muncă propice.

Cum arată o secţie de poliţie din mediul rural din judeţul Vâlcea? În câte dintre secţiile rurale se mai lucrează cu maşină de scris şi cu mobilier foarte vechi? Câte secţii rurale aveţi în total în Vâlcea?

La nivelul IPJ Vâlcea sunt înfiinţate 9 secţii de poliţie rurală şi 71 de posturi de poliţie. În prezent, fiecare post de poliţie este dotat cu calculator şi imprimantă. Ne-am propus ca, pe viitor, din bugetul alocat pentru obiectele de inventar să modificăm tabela de înzestrare a fiecărui post de poliţie şi în ce priveşte mobilierul.

Cum vi se pare bugetul IPJ Vâlcea? Este suficient sau ar fi necesară o ajustare?

Întotdeauna ne dorim mai mult. Chiar la sfârşit de an am reuşit o suplimentare a bugetului, urmând să reparăm acoperişurile la patru posturi de poliţie, să finalizăm reparaţiile deja începute la sistemele de încălzire la un număr mare de posturi de poliţie, să modernizăm sediul inspectoratului, al Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea, precum şi sala mare de şedinţe, în care nu s-au mai făcut modificări majore de 50 de ani.

Câte posturi vacante sunt la ora actuală în IPJ Vâlcea?

În prezent sunt 138 de posturi vacante. Însă numărul este în creştere, având în vedere că până la finele anului au mai fost depuse cereri de pensionare.

Care sunt infracţiunile cu AN cele mai întâlnite în Vâlcea?

Furturile din autovehicule.

Câte cazuri de omoruri încă nesoluţionate sunt la ora actuală la IPJ Vâlcea?

În evidenţele noastre sunt înregistrate două infracţiuni de omor cu autori neidentificaţi. Este vorba despre un omor comis în anul 2001 pe teritoriul Serbiei, asupra unui cetăţean român, născut în Argeş, dar cu domiciliul în Vâlcea, găsit îngropat într-o locuinţă din regiunea Negotin, unde se afla la muncă. La finele anului 2007, Ministerul Justiţiei din Serbia ne-a înaintat dosarul în vederea preluării urmării penale. Cel de-al doilea caz se referă la o faptă de omor comisă în 2005, victima fiind o femeie de 83 de ani din comuna Frânceşti. În prezent, în ambele cazuri poliţiştii de la Investigaţii Criminale desfăşoară activităţi complexe de identificare a autorilor, dosarele aflându-se în anchetă proprie la procurorii Pachetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Câte cazuri de ultraj împotriva poliţiştilor din cadrul IPJ Vâlcea s-au înregistrat în ultimii zece ani?

Deşi infracţiunea de ultraj se află în competenţa procurorilor, vă voi spune totuşi că sunt 148 de dosare înregistrate la parchetele locale cu privire la comiterea acestui gen de infracţiune asupra poliţiştilor.

Deşi este un oraş mic, Râmnicu Vâlcea a fost în ultimii ani câmp de bătălie pentru interlopii care nu s-au sfiit să se răfuiască cu săbii şi pistoale. Care este, în prezent, situaţia clanurilor interlope?

La momentul actual, nu mai putem vorbi de clanuri interlope, ci poate de grupări ce pot genera conflicte stradale şi care se află în permanenţă în atenţia noastră. Nu tolerăm asemenea răfuieli de stradă şi vom reacţiona prompt şi cu fermitate ori de către ori se va impune. Totodată, vom încerca să prevenim astfel de evenimente printr-o atitudine proactivă: prezenţa permanentă a poliţistului în stradă, organizarea de razii, de acţiuni punctuale şi controale în zonele cu risc, iar dosarele penale în care membrii acestor grupări sunt cercetaţi sunt şi vor fi soluţionate cu celeritate şi profesionalism.

Oraşul Râmnicu Vâlcea este cunoscut drept capitala mondială a infracţiunilor cibernetice, cu peste 100 de reţele de hackeri. Care este situaţia la ora actuală în acest sens?

Competenţi sunt procurorii DIICOT, împreună cu poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii informatice, aceştia monitorizând persoanele care se pretează la comiterea unor astfel de infracţiuni. Din câte ştiu, Râmnicu Vâlcea nu mai reprezintă o capitală mondială a infracţiunilor informatice, întrucât fenomenul s-a extins la nivel internaţional, iar membrii grupărilor au migrat către oraşe importante din România, în special din Ardeal şi Moldova, şi din străinătate. Prin structurile de prevenire, transmitem permanent mesaje de conştientizare a gravităţii faptelor de acest gen, către tinerii predispuşi la săvârşirea de infracţiuni informatice, cauzele fiind lipsa locurilor de muncă, situaţia materială precară şi uşurinţa cu care pot obţine sume mari de bani într-un timp relativ scurt.

Aveţi peste 9 ani de experienţă în combaterea traficului de persoane, aţi fost şi director adjunct la Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane. Care este amploarea acestui fenomen în judeţul Vâlcea?

La nivelul judeţului Vâlcea nu avem un fenomen, traficul de persoane fiind extrem de redus, dacă ar fi să ţinem cont de situaţiile statistice privind numărul de victime traficate şi suspecţi cercetaţi pentru acest gen de infracţiuni. Pe site-ul ANITP puteţi vizualiza analize efectuate la nivel naţional, Vâlcea clasându-se printre ultimele locuri.

Care a fost cazul legat de combaterea traficului de persoane ce v-a impresionat cel mai mult?

Nu vă pot nominaliza un caz aparte, şi asta pentru că fiecare caz are particularităţile lui şi impresionează în felul său, pentru că vorbim de fiinţe umane. Procesele intentate traficanţilor de persoane sunt rarisime, iar pedepsele foarte mici.

Este nevoie de o schimbare majoră a legislaţie în acest sens?

Orice majorare a pedepsei descurajează un fenomen în general. Cu atât mai mult fenomenul traficului de persoane, iar procesele nu sunt rare, la nivel european ne situăm peste medie la numărul de suspecţi trimişi în judecată pentru săvârşirea acestui gen de faptă. Este necesară o schimbare a legislaţiei privind traficul de persoane, pentru că impactul uman este deosebit de delicat.

În 2008 aţi primit titlul de Poliţistul Anului împreună cu colegii de la BCCO Piteşti, la categoria Combaterea Criminalităţii Organizate, pentru profesionalismul cu care aţi instrumentat operaţiunea „Casa Iadului“. Cât de dificil a fost acel caz?

A fost o muncă în echipă, care s-a întins pe aproape doi ani în mai multe judeţe din sudul ţării. Am reuşit să cooperăm cu alte state pentru eliberarea mai multor tinere, pentru probarea activităţii infracţionale şi să recuperăm o mare parte din banii care erau obţinuţi din exploatarea victimelor. Ceea ce ne-a impresionat cel mai mult au fost poveştile şi trăirile fetelor pe care le-am salvat, ce fuseseră supuse la violenţe de neimaginat. Nimic nu se compară cu sentimentul pe care îl trăieşti ca poliţist, atunci când, după atâtea luni de muncă, reuşeşti într-o singură zi să-i prinzi pe toţi cei care au adus atâta suferinţă unor fiinţe umane fără apărare, cărora le-au fost încălcate în întregime drepturile şi libertăţile fundamentale. Reţeaua de infractori prinşi în acest dosar complex a numărat 20 de persoane. Toţi au fost condamnaţi.

Care a fost cazul cel mai complicat de care v-aţi ocupat de când lucraţi în Poliţie?

Pentru mine, fiecare caz este important şi, aşa cum am mai spus, fiecare are complexitatea şi particularităţile lui. În 2007, împreună cu un procuror DIICOT, am fost în Elveţia, după o colaborare lungă pe care am avut-o cu poliţiştii din această ţară. Aici am fost desemnat ofiţer de legătură pentru a participa la cea mai mare acţiune a lor de până atunci pentru combaterea traficului de persoane. Acţiunea s-a numit „Hera II“, în urma căreia au fost arestaţi în jur de 30 de traficanţi, albanezi, turci şi români.

În urmă cu doi ani, ca urmare a unui scandal de hărţuire sexuală a subalternelor, şeful Poliţiei Voineasa a fost mutat. Câte cazuri de abateri ale poliţiştilor din cadrul IPJ Vâlcea s-au mai înregistrat din 2014 şi până în prezent şi ce sancţiuni s-au dat?

Din 2014 şi până în prezent au fost cercetaţi disciplinar 22 de poliţişti, cărora li s-au aplicat sancţiuni conform Statutului Poliţistului, de la mustrare scrisă, reducere salarială, până la trecerea într-o funcţie inferioară.

Cine este Bogdan Berechet

Comisarul Bogdan Berechet are 37 de ani o carieră impresionantă şi lucrează în Poliţie din 2002. Este şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea din octombrie 2016. A fost anterior adjunct al IPJ Vâlcea (aprilie-octombrie 2016), şef al Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Argeş (2014-2016), director adjunct al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane din cadrul M.A.I. (2013-2014), ofiţer specialist al Serviciului de Combatere a Traficului de Persoane, I.G.P.R. – Brigada C.C.O. Piteşti (2005-2013) şi ofiţer principal la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Argeş. Are la activ numeroase cursuri de specializare în ţară şi străinătate, inclusiv două cursuri susţinute de F.B.I. şi este doctorand la Şcoala Doctorală de Ordine şi Siguranţă Naţională – Academia de Poliţie A.I. Cuza Bucureşti în domeniul „Ordine şi Siguranţă Naţională“. A absolvit Facultatea de Drept în 2002 şi în 2009 a terminat un masterat la Academia de Poliţie A.I. Cuza Bucureşti, în domeniul „Combaterea traficului ilicit de droguri“.

Citeste mai mult: adev.ro/ohhh6d

adevarul.ro

Foto:Adevărul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.