Au fost colindați și bătrânii de la centrele sociale din Protoieria Horezu

0
78

 

Peste trei sute de bătrâni aflați în centrele de îngrijire și asistență socială din localitățile vâlcene Bărbătești, Bistrița, Lădești, Roești și Zătreni au fost colindați joi, 15 decembrie, de către un grup de preoți din Protoieria Horezu.

Bătrânii aflați în centrele de îngrijire și asistență socială din zona Horezu s-au împărtășit de pacea marelui praznic al Nașterii Domnului odată cu audierea primelor colinde, interpretate de către colindători. Precum era de așteptat, nu au lipsit nici darurile pregătite din timp pentru bătrâni, nici convorbirile calde cu preoții și asistenții sociali.

Părintele Protoieru Mihai Cârțan le-a transmis bătrânilor cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, care îi încredințează de rugăciunile sale pentru toții fiii duhovnicești dreptslăvitori ai Arhiepiscopiei Râmnicului și de faptul că adevărata bucurie și odihnă vin numai din cunoașterea lui Dumnezeu și o viață smerită: Nu există stare de întristare sau de durere pe care credința în Domnul nostru Iisus Hristos și mângâierea Duhului Sfânt să nu o poată lumina și umple de bucurie. Deși bătrânețea în sine este adesea împovărâtoare, ca și singurătatea, care uneori îi sporește povara, se cuvine să căutăm neîncetat spre Cel care ne-a zis: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi!” (Matei 11, 28). Iar cuvântul lui Dumnezeu nu este unul mincinos, ci unul plin de adevăr. În rugăciune, în Sfânta Liturghie, în smerenie și în iubirea de aproapele se ascunde adevărata odihnă, pe care mulți dintre cei înstăriți ai lumii o caută și o râvnesc, dar nu știu unde să o găsească, fiind ascunsă de ochii lor. Hristos se naște, slăviți-l! Hristos din ceruri, întâmpinați-l!

Cei aproximativ 340 de bătrâni din centrele sociale amintite au primit cu mult drag vizita de Crăciun a preoților din Protoieria Horezu și a delegației Centrului Eparhial, din care au făcut parte Părintele Cristian Bănuță, Consilier al Sectorului Învățământ și Activități cu tineretul, și doamna Viorica-Adriana Iancu, Asistent Social, reprezentanta Sectorului Social-Filantropic.

Viorica Adriana Iancu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.