Șpârle și șopârle, 03.11.2016

1
94
  • Într-un comunicat de presă publicat pe nemestecate de presa locală, directorul general al Uzinelor Sodice Govora, Witold Urbanowski, se lăuda într-un limbaj de lemn că grupul Ciech a investit în ultimii zece ani suma totală de 220 milioane de euro. Bineînţeles că această sumă este mult „umflată” şi nu se regăseşte în investiţii în instalaţii şi echipamente de producţie noi, sau în retehnologizări. Acest lucru se poate vedea cu ochiul liber de către oricine care merge pe platforma industrială! Dacă Urbanowski chiar dorea, putea să dea detalii despre cele 220 milioane euro, cu destinaţa exactă a banilor în USG, şi ilustra cu fotografii de la întreprindere. Spunem noi că mare parte din acest „caşcaval” a luat drumul Poloniei, la sediul central al Ciech, după ce s-a majorat de mai multe ori capitalul social al USG, doar cu scopul vădit de a alunga CET Govora din acţionaritul fabricii şi de a părăsi „pe uşa din dos” piaţa bursieră.

 

 

  • În atenţia Autorităţii Electorale Permanente şi BEJ Vâlcea: deputatul Cristian Buican şi acolitul său, Victor Stănculescu, au furat startul campaniei electorale. Cei doi au folosit ca pretext inaugurarea unei „investiţii” a primarului controversat din Mateeşti, Valerian Alexie, şi au ţinut discursuri de la microfon în care făceau reclamă pe faţă PNL-ului. Spre hazul mulţimii adunate, uitând să se prezinte cine este, Victor Stănculescu a spus „subsemnatul”, fără a şti că această noţiune se referă doar la textele scrise şi nu are treabă cu oratoria de la microfon.

 

  • Potrivit presei naţionale de scandal, divorţul dintre vedeta Andreea Marin (41 de ani) şi Tuncay Ozturk (30 de ani) a readus-o în prim-plan pe asistenta medicului fizioterapeut din Râmnicu Vâlcea, cu care acesta lucrează la clinica din Primăverii. Sandra (25 de ani) a fost pozată în compania lui Tuncay, fie la cumpărături, fie în maşină, pe post de şofer personal. Tânăra din Râmnicu Vâlcea are un fizic de invidiat şi un chip plăcut, atuuri suficiente pentru ca orice bărbat să o placă. De aceea e şi bănuită că ar fi „şubrezit” mariajul dintre Marin şi Tuncay.

1 COMENTARIU

  1. Avocatul “subsemnatul” a cam inghitit rahatul , la Mateesti , chiar cind a furat startul campaniei electorale , impreuna cu nasul, la fel de penibil si penal . Sper ca dupa aceste exprimari penibile valcenii sa realizeze ca , analfabetii nu au ce cauta in Parlamentul Romaniei.Dupa ce a scris miau ca pisica acum isi arata arama. Cum poti sa trimiti un analfabet sa te reprezinte in forul care conduce Romania. Sper ca si buican sa aiba aceiasi soarta sis a ramina la stina la Boisoara. Doamne , fereste-ne de prosti ca, de restul avem noi grija. Am avut o analfabeta in Parlamentul European si ne-am umplut de ridicol. Cum ar fi ca un asemenea analfabet sa ajunga la Comisia Juridica si sa participe la emiterea de Legi.Ne meritam soarta daca trimitem toti prostii acolo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.