Înscrisurile de pe pietrele din Țara Loviștei vorbesc despre trecutul năvalnic al lui Basarab I.

În revista „Studii vâlcene” din 1971, prof. univ. dr. doc. Damian Bogdan a publicat următorul articol:

„Ţara Loviştei ascunde încă multe marturii ale trecutului de glorie a poporului român. Prin aşezarea sa, Titeştii pare să fie centrul acestei regiuni de geneză a neamului. La 1 km sud-vest de sat, în punctul `Gruiul Plăcintei` din `Dosul Dealului` s-a descoperit o piatră paralelipipedică de dimensiunile 2m x 1,70m x 0,70m. Pe latura de nord-vest a pietrei este săpată o cruce bizantină cu înălţimea de 40cm. Pe aceiaşi latură se află şi o inscripţie slavă dispusă pe trei rânduri. […] Cele trei rânduri de text au punctuaţie şi sunt precedate de câte o cruce reprezentând invocaţia simbolică, ceea ce ne determină să credem că este vorba de trei texte deosebite. […] După factura literelor celor trei rânduri din text inscripţia ar putea fi datată prin secolele XII-XIV, urmând ca studiile ulterioare să confirme sau să infirme această ipoteză iniţială. […] Descifrarea textelor în întregime şi dublarea acestei munci de serioase cercetări arheologice poate duce la scrierea unor pagini necunoscute din trecutul patriei noastre.”

În anul 2002, preotul Teleabă Mihai, în timp ce amenaja drumul din fața noii biserici din Titesti, a descoperit acest “monument” cu inscripții chirilice datat cu mare probabilitate în aceeași perioadă cu înscrisul de pe piatra de mai sus și care după interpretarea profesorului George Voica este dedicată lui Basarab I și părintelui său Tihomir. Dealtfel, călătorul polonez Maciej Stryjkovski a notat:

Acești doi stâlpi de piatră considerăm că sunt cei consemnați de către Stryjkovski. De existența lor nu a știut niciun istoric – despre unul vorbește profesorul Damian Bogdan în 1971 și despre al doilea preotul Teleabă Mihai.

Tot în Țara Loviștei, în comuna Racovița, sat Copăceni, în dealul Mlăcii, la cca 300 metri mai sus, înspre est, pe coama dealului, ploile au spălat de pe suprafaţa unei mari bucăţi de piatră pământul, dezvelind inscripţii, relieful unei mâini şi al unei cruci săpate în suprafaţa pietrei iar pe frontalul ei douăsprezece semne alungite, verticale, ca nişte dreptunghiuri.

Acest lucru a fost consemnat la congresul de dacologie din Buzău în anul 2012 de către dl. Sporiş Gheorghe. Descoperirea pietrei a fost făcută de dl. Dinu Vieru, locuitor al comunei, bun cunoscător al zonei şi comentată de dl. profesor Voica Gheorghe, scriitor, care presupune că ar fi mormântul guvernatorului roman Aquilla Fidus, mort în această zonă în anul 140 d.Ch..

Domnia sa consemnează că inscripţia de pe piatră s-ar referi la Legiunea a XII-a Fulminata, Cohorta a III-a.

Interesant este faptul că cei care au căutat „comori” au săpat sub piatră si au evidenţiat că aceasta are aspectul unui fund de farfurie, ceea ce ne duce cu gândul că de fapt aici ar fi un mormânt sau altceva construit de mâna omului, după cum o să vedeți și în fotografii.

Tot în acest spațiu vâlcean s-a găsit, la Goranu, o coroană regală, diademă princiară de nuntă cu 7 lobi de aur, pe care este înscris numele “Anca” ( în anul 1981). De o valoare certă, aceată coroană ne ajută în interpretarea datelor istorice din arhivele noastre și cele maghiare.

Cu totul surprinzător pentru mulți din istoricii noștri, ca și pentru noi, ar reieși că primul voievod pe aceste meleaguri a fost voievodul Bogdan, cu mama lui Anca, domnind la începutul sec. XIV (1303 – 1304) și el este cel care a construit prima catedrală episcopală a Râmnicului.

Acest Bogdan este dealtfel trecut primul în pomelnicul Episcopiei, alături de mama sa, Anca, de către episcopul Ștefan al Râmnicului în 1673 – 1674. Și, pentru a nu se crea confuzii printre istorici, el îi enumeră în ordine și pe: Io, Basarab Voievod; Io Alexandru Voievod; Io Vlaicu Voievod; Io Radu Voievod; Io Mircea Voievod (cf. Athanasie Mironescu, Op. Cit., pg. 256).

După cum se știe, mitropolia a fost mutată de la Severin la Râmnicu Vâlcea de către mitropolitul Antim (1370 – 1381). Cunoscutul istoric vâlcean P. Bardașu considera că în perioada 1303 – 1304 voievodul Bogdan era minor și este acelasi cu cel consemnat în 1335 de către cancelaria maghiară. Dealtfel hramul bisericii, Sf. Nicolae, corespunde cu numele tatălui sau, Micula. Ungurii scriu în acte “Bogdan, fiul lui Micula”.

Un alt mare istoric, Maria Holban, spune că voievodul Bogdan a avut legături cu regatul maghiar încă înainte de 1330 prin numitul Bako, trimis al al voievodului transilvan la Basarab. Documentele maghiare specifică: “în soliile și treburile tainice”.

Considerăm că acest voievod, Bogdan, l-a ajutat pe Carol Robert de Anjou după înfrangerea lui de la Posada să fugă în Transilvania iar ca răsplată – și pentru a nu fi omorât de Basarab I, suveranul lui – a fost nevoit să treacă în Banat iar de aici, cu ajutorul consistent al regelui maghiar – prin arhiepiscopul Ladislau de Calocea – în Maramures, la Cuhnea. Aici, a fost numit voievod și a primit pământuri pentru el și Curtea sa.

Cercetatorul și arheologul Radu Popa, recent, spune: “Familia Bogdăneștilor era la mijlocul sec. al XIV-lea singura familie din Maramureș lipsită de relații de rudenie cu vreo altă familie aparținând acestei țări.”

După moartea lui Carol Robert de Anjou, urmașul lui la tron – fiul său, Ludovic de Anjou – a avut multe neînțelegeri cu Bogdan. În 1359, Bogdan trece muntii în Moldova și-l înlatură pe Sas, fiul lui Dragoș, proclamându-se voievod.

În acest fel avem doi Basarabi (unul care-și doarme somnul de veci la Câmpulung-Muscel iar celalat la Rădăuți, în Moldova).

O altă piatră pretioasă ce strălucește încontinuu pe cerurile Olteniei și mai precis se oglindește pe catapeteasma mânăstirii Surpatele este icoana intrării Dumnezeului nostru, Iisus Cristos, în Ierusalim, călare pe supusul și credinciosul măgărus pe a cărui coamă, pentru prima dată, este pictat tricolorul romanesc. Mânăstirea a fost ctitorită sub ocrotirea Doamnei Maria Brâncoveanu, vrednică sa-i fie pomenirea.

–// –

19 – 11 – 2016, Râmnicu Vâlcea

Dr. Ionițescu Constantin, medic oftalmolog
Prof. emerit George Voica
Prof. Ionițescu Daniela