Primarul din Pesceana, Ion Vasile, va extinde reţeaua de alimentare cu apă şi va moderniza drumurile în satul Negraia

0
79

 

 

Prin intremediul ADI „APA” Vâlcea, primarul comunei Pesceana, Ion Vasile, va implementa un proiect care va consta în extinderea alimentării cu apă (pe o lungime de 16 kilometri), în satul Negraia şi modernizarea mai multor uliţe ale comunei Pesceana. Pentru acest proiect, se lucrează la întocmirea studiului de fezabilitate. De asemenea, cu fonduri obţinute pe OG 28/2013, în satul Negraia, se continuă lucrările de modernizare şi asfaltare a DC 96. Această cale de acces s-a asfaltat pe o lungime de 2,5 kilometri. Proiectul privind modernizarea drumului din satul Negraia, comuna Pesceana, a fost executat în proporţie de peste 50%. Potrivit primarului Ion Vasile, s-a amenajat platforma drumului, s-au realizat şanţurile pentru rigole, podeţe şi s-a turnat asfalt pe o lungime de peste 2 kilometri. „În prezent, se lucrează la rigole, chiar dacă s-a suspendat finanţarea pe Ordonanţa 28. Constructorul continuă execuţia proiectului, iar în ianuarie 2017, când se vor debloca fondurile pe acest program vom depune situaţiile cu tot ceea ce se realizează în aceste luni”, a declarat reprezentantul PSD. De asemenea, cu fonduri obţinute pe situaţii de urgenţă, s-a finalizat construirea celor două poduri în satul Ursoaia. De altfel s-a şi făcut recepţia lucrărilor, În alte ordine de idei, primarul comunei Pesceana, Ion Vasile, prin GAL „Cerna-Olteţ”, are în vedere accesarea de fonduri pentru derularea unei investiţii, care constă în modernizarea dispensarului uman din localitate. Totodată, primarul Ion Vasile are în vedere implementarea unui proiect care constă în construirea unei noi grădiniţe cu program prelungit în localitate. În comuna Pesceana se află în derulare un proiect care constă în introducerea alimentării cu apă pe o lungime de 17 kilometri. Investiţia se execută cu fonduri obţinute pe OG 28/2013. Lucrările au început la 1 februarie 2016 şi, până în prezent, reţeaua de apă s-a introdus pe o lungime de 16 kilometri, fiind spre finalizare. De asemenea, s-a finalizat lucrarea de forare a celor două puţuri de mare adâncime (250 metri). Urmează să se construiască bazinul de apă şi să se facă racordarea la curentul electric.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.