Primarul comunei Popeşti, Aurora Măgură, pregăteşte un proiect de asfaltare a 7 km de drumuri

0
77

 

Conform precizărilor venite din partea primarului comunei Popeşti, doamna Aurora Măgură, de curând au fost demarate negocieri cu o firmă de consultanţă în vederea realizării unui proiect care să prevadă asfaltarea a unei porţiuni de 7 km din drumul Cuza, bani care ar urma să vină pe Măsura 7.2 de la Comisia Europeană. Administraţia publică a comunei Popeşti are în derulare un proiect denumit „Amenajare drumuri de tarla”, proiect care se implementează cu bani veniţi prin finanţare europeană. A avut loc licitaţia, se ştie deja firma care a câştigat şi va executa lucrările, termenul de finalizare fiind de doi ani. De asemenea, continuă lucrările de amenajare şi unui drum în lungime de 2,5 km în satul Firijba, lucrarea fiind executată cu bani ce vin prin OUG nr. 28. Cunoscând deja administrație, noul primar al comunei Popești, Aurora Măgură, și-a propus ca în acest mandat să facă ceva pentru comuna sa. Prioritățile sale sunt îmbunătățirea și modernizarea infrastructurii, utilităților și atragerea de investitori. „Sunt la dispoziția cetățenilor permanent, pentru că vreau din tot sufletul să fac ceva pentru această comună, iar ceea ce am promis se va și concretiza. Am lucrat ca asistent social și știu problemele oamenilor, cunosc foarte bine nevoile și doleanțele tuturor celor din localitate, dar mai știu că pentru a avea o infrastructură bună sau alte obiective, este nevoie să accesăm fonduri europene pentru a avea utilități pentru un trai decent. Prioritar pentru mine este accesarea de fonduri europene, ar în acest sens am o colaborare cu o firmă de consultanță cu care încercăm să găsim proiecte care să fie eligibile, proiecte care să aducă o plus valoare pentru comunitatea din comuna mea. Avem două cămine culturale pentru care ne documentăm să facem proiecte privind reabilitarea, modernizarea dar și dotarea cu echipamentele necesare desfășurării de evenimente, extinderea canalizării în satele Popești, Meieni, Dăești și Curtea”, a mai subliniat primarul comunei Popeşti, doamna Aurora Măgură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.