Oltchim se va putea „curăța” de datoria de 1,2 miliarde lei către stat prin darea în plată a activelor

1
89

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), instituție aflată în subordinea Guvernului și în coordonarea Ministerului Economiei, va putea să preia, prin dare în plată, active ale companiilor insolvente care îi datorează bani, în vederea stingerii datoriilor pe care acești agenți economici le au față de AAAS. Acest lucru ar facilita vânzarea Oltchim, controlat de Ministerul Economiei, întrucât ar răspunde uneia dintre principalele obiecții ale Comisiei Europene cu privire la planurile de privatizare a combinatului aflat în insolvență, aceea că AAAS nu a făcut nimic pentru a-și recupera creanța de 1,2 miliarde asupra Oltchim.

„Prin procedura de dare în plată a activelor și/sau activelor funcționale, pentru stingerea tuturor creanțelor pe care AAAS le deține la debitorii aflați în insolvență, prin coroborare cu prevederile legii insolvenței aplicabile în cauză, AAAS poate stinge concomitent atât creanțele înscrise în tabelul definitiv de obligații al debitorului, cât și creanțele născute în cursul procedurii, inclusiv cheltuielile efectuate în procesul de stingere a creanțelor respective”, se arată într-un proiect de ordonanță de urgență.

Activele funcționale sunt definite de legislația în vigoare ca fiind „totalitatea resurselor economice care constau în active fixe, circulante, de trezorerie, know-how etc, inclusiv a drepturilor și obligațiilor născute în legătură cu acestea, precum și resursele umane, apreciate pe baze rezonabile ca fiind exploatabile în procese economice prezente și viitoare”.

În nota de fundamentare a draftului de act normativ se menționează că legislația în prezent în vigoare nu permite AAAS să stingă toate creanțele asupra debitorilor insolvenți prin darea de către aceștia în plată a activelor și că absența aceste posibilități poate induce, „în ceea ce privește AAAS, suspiciuni de încălcare a acquisului comunitar”.În proiect se stipulează că, în cazul în care în planul de reorganizare al debitorului insolvent este prevăzută ca măsură darea în plată a bunurilor către creditori, operațiunea de darea în plată a activelor către AAAS pentru stingerea datoriilor față de Autoritate „va putea fi efectuată doar cu acordul scris al creditorului AAAS cu privire la această modalitate de stingere a creanței sale”. În celelalte cazuri, darea în plată a activelor va fi supusă aprobării Adunării Generale a Creditorilor.

Oltchim este controlat de Ministerul Economiei, care coordonează AAAS, cu 54,8% din acțiuni. Proiectul de OUG stipulează că activele date în plată de debitorii insolvenți către AAAS pentru stingerea datoriilor față de Autoritate vor trece ulterior din administrarea acesteia în cea a Ministerului Economiei. Stingerea datoriilor se va face în urma unei evaluări a valorii de piață a activelor date în plată, de către un evaluator autorizat ANEVAR.

În planul de reorganizare a Oltchim, aprobat de creditori în martie anul trecut, este prevăzută, ca modalitate alternativă de reorganizare, darea în plată a bunurilor imobile, terenuri și clădiri (libere de sarcini) către creditorii bugetari, în contul creanțelor pe care aceștia le au față de averea debitorului, însă acolo se specifică, totodată, că pentru această operațiune este necesară aprobarea Adunării Creditorilor.

Potrivit raportului pe 2015 al AAAS, Autoritatea studia această modalitate de stingere a creanțelor asupra debitorilor insolvenți prin dare în plată a unor active încă de anul trecut, însă doar pentru companiile cu capital majoritar privat. Printre companiile insolvente datornice la AAAS se numără nume precum Oltchim, Fortus Iași, REMIN Baia Mare, Societatea Națională Îmbunătățiri Funciare SNIF SA sau UCM Reșița. În total, la finalul anului trecut, un număr de 1.784 de debitori ai AAAS se aflau în insolvență, din care 178 de companii cu capital de stat.

În aprilie, Comisia Europeană a anunțat că verifică dacă anularea de către statul român a datoriilor Oltchim și continuarea aprovizionării acesteia de către societăți de stat, în pofida deteriorării situației financiare a companiei, au respectat normele UE privind ajutoarele de stat. În scrisoarea adresată atunci de Executivul de la Bruxelles autorităților române, unul dintre principalele reproșuri era acela că AAAS nu a făcut nimic pentru a-și recupera creanța asupra Oltchim.

„În pofida angajamentului ferm din 2012 față de Comisie, autoritățile române nu au convertit în acțiuni datoria acumulată față de AAAS (1,049 miliarde lei) și nu au privatizat societatea. În schimb, Oltchim și-a continuat activitatea și a acumulat și mai multe datorii publice, inclusiv față de AAAS (datoria față de AAAS a crescut de la 1,049 la 1,201 miliarde lei). AAAS nu și-a revendicat creanțele față de Oltchim după eșuarea privatizării în septembrie 2012. AAAS nu a solicitat rambursarea creanțelor sale printr-o lichidare imediată a Oltchim, ci a așteptat, în schimb, realizarea conversiei datoriei în acțiuni, chiar dacă procesul de privatizare a Oltchim a eșuat din nou”, se arată în scrisoare.

„Comisia are îndoieli cu privire la faptul că AAAS a acționat ca operator economic privat în economia de piață după eșuarea privatizării Oltchim în 2012. Un creditor privat urmărește în mod normal să obțină plata maximă a sumelor datorate de către un debitor care se confruntă cu dificultăți financiare. (…) Comisia concluzionează în mod preliminar că, prin aprobarea anulării datoriei în cadrul planului de reorganizare, AAAS nu a acționat ca un operator economic privat în economia de piață și, prin urmare, a acordat un avantaj selectiv societății Oltchim”, mai afirmă Comisia Europeană.

Planul de reorganizare aprobat anul trecut prevede, pentru creditorii bugetari, dintre care cel mai mare este AAAS, recuperarea a doar 19% din sumele datorată de Oltchim. Oltchim a raportat un profit net „pe hârtie” de 2,3 miliarde lei pe anul trecut, rezultat din ștergerea datoriilor companiei, potrivit planului de reorganizare, în vremea ce activitatea curentă a societății a generat o pierdere de 36 milioane lei.

În august acest an, acționarul majoritar al combinatului, Ministerul Economiei, a anunțat că scoate Oltchim la vânzare pe bucăți, prin nouă pachete de active, procesul de selecție al investitorilor urmând a se încheia la sfârșitul acestui an. „Pentru a realiza cu succes vânzarea companiei și a maximiza veniturile a fost aleasă varianta care oferă potențialului cumpărător siguranța juridică, în conformitate cu măsurile prevăzute expres de forma actuală a planului de reorganizare și a constrângerilor suplimentare derivate din cerințele legate de reglementările în materie de ajutor de stat”, explica ministerul, precizând că a notificat Comisia Europeană cu privire la această modalitate de privatizare, dar adăugând că nu Bruxelles-ul a impus-o.

www.profit.ro

1 COMENTARIU

  1. Cel mai simplu ar fi ca statul sa recupereze acesti bani de la marele roib , deoarece se pare ca dispune. Mai nou isi mai face o casa linga SUPECO , in zona de nord a orasului. Daca Institutriile statului aveau cap ii puneau sechestru sau ii confiscau tot ce a furat. Asa il lasa sa faca pe imobiliarul. Cred ca nu este tirziu nici acum sa-i confiste tot ce afurat cind era nabab.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.