Tribunalul Vâlcea are șansa să SALVEZE Platforma Chimică Râmnicu Vâlcea!

1
91

Într-o adresă transmisă Tribunalului Vâlcea de Euro Insol SPRL, administratorul judiciar de la CET Govora,  este solicitat un termen cât mai grabnic pentru soluționarea contestației depusă  de Ciech Soda Romania S.A. ca urmare a denunțării contractului nr. 33239/27.12.2006 incheiat cu CET Govora S.A., astfel cum a fost modificat prin cele 14 acte aditionale, avand ca obiect furnizarea energiei termice si a condensatului nereturnat.

În cererea de preschimbare a termenului de judecată sunt menționate consecinte sociale dintre cele mai grave ale unui posibil faliment al CET Govora – pentru tot județul Vâlcea:

  • 300 de salariati ai CET Govora vor fi disponibilizati;
  • populatia din Ramnicu Valcea, Calimanesti – Caciulata si Baile Olanesti va ramane fara agent termic (apa calda si caldura);
  • fara aburul de la CET Govora, Oltchim nu va mai putea functiona, ceea ce inseamna si oprirea activitatii acestei societati – cu consecinta disponibilizarii a inca 1.800 de salariati;
  • fara aburul de la CET Govora, de asemenea USG nu va mai putea functiona, ceea ce inseamna si oprirea activitatii acestei societati – cu consecinta disponibilizarii a inca 500 de salariati;
  • la toate acestea se adauga efectele pe orizontala ale disparitiei celor doua mari companii de la nivelul judetului Valcea – falimentele furnizorilor si clientilor CET Govora si Oltchim;
  • sistarea activitatii CET Govora va atrage oprirea exploatarii sarii in solutie din Exploatarea Miniera Ocnele Mari din cauza opririi circuitului de saramura slaba folosita la dizolvarea sarii si implicit a exploatarii calcarului din Exploatarea miniera Bistrita – 400 de angajati;
  • de asemenea va conduce la sistarea activitatii societatilor de mentenanta de pe Platforma Industriala Sud Ramnicu-Valcea ca urmare a opririi activitatii de productie si disparitiei pietei de servicii – 700 de angajati, respectiv Sercet S.R.L., Prelcet S.R.L. si Cetprest S.R.L.

In conditiile date, activitatea CET Govora nu poate fi redresata, cu toate ca de la deschiderea procedurii insolventei administratorul judiciar a renegociat un numar de 107 contracte comerciale care au generat un plus pentru societate de 12.530.440 lei/ an, ( aproximativ 2,7 milioane de euro), cata vreme pierderea inregistrata doar dintr-un singur contract, in speta cel incheiat cu Ciech Soda Romania se ridica la suma de 61.800.000 lei/an ( aproximativ 14 milioane de euro).

Prezentăm cererea depusă de Euro Insol SPRL:

TRIBUNALUL VALCEA

SECTIA A II-A CIVILA

DOSAR NR. 1396/90/2016/a17

TERMEN: 12.09.2016

 

DOMNULE PRESEDINTE,

 

Subscrisa, Euro Insol SPRL cu adresa de comunicare in Bucuresti, str. Costache Negri nr.1-5, cladirea Opera Center, etaj 3, sector 5, RSP 0069, cod de identificare fiscala RO  21119285, in calitate de administrator judiciar al debitoarei CET GOVORA S.A., persoana juridica romana cu sediul in Municipiul Rm. Valcea, judetul Valcea, str. Industriilor, nr. 1, inregistrata la Registrul Comertului de pe langa Tribunalul Valcea sub nr. J38/683/1997, CIF RO 10102377, desemnat conform Incheierii de sedinta din data de 09.05.2016 pronuntata in dosarul nr. 1396/90/2016 de catre Tribunalul Valcea – Sectia a II-a Civila,

in temeiul art. 230 Cod Procedura Civila, raportat la art. 59 alin. 7 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa si la art. 6 din Conventia pentru apararea libertatilor si a drepturilor fundamentale,  formulam prezenta:

 

CERERE DE PRESCHIMBARE

a termenului de judecata acordat in cauza, respectiv 12.09.2016, solicitandu-va sa admiteti cererea astfel cum este formulata si sa dispuneti preschimbarea termenului de judecată stabilit la o data cat mai apropiata de momentul depunerii prezentei solicitari, pentru urmatoarele:

Motive:

Prin actiunea formulata la data de 18.07.2016, Ciech Soda Romania S.A. a contestat masura de denuntare a contractului nr. 33239/27.12.2006 incheiat cu CET Govora S.A., astfel cum a fost modificat prin cele 14 acte aditionale, avand ca obiect furnizarea energiei termice si a condensatului nereturnat, masura dispusa de administratorul judiciar Euro Insol incepand cu data de 31.07.2016, prin Notificarea nr. 3354/06.07.2016.

Prin hotararea pronuntata la data de 18.08.2016, judecatorul-sindic a dispus suspendarea executarii masurii de denuntare a contractului nr. 33239/27.12.2016 incheiat intre Ciech Soda Romania S.A. si CET Govora, avand drept consecinta obligarea CET Govora de a livra in continuare abur industrial , pana la solutionarea contestatiei, la un pret de doar 78 lei/Gcal situat mult sub

(i)  costul de productie inregistrat de CET Govora, care pentru anul 2016 este de 129,5 lei/Gcal

(ii) pretul reglementat stabilit de ANRE de 105,97 lei/Gcal, diferenta dintre costul de productie si pretul reglementat fiind suportata din bugetele locale sub forma de subventie pentru energia termica livrata populatiei

si care nu acopera nici macar inflatia intervenita de la momentul incheierii Contractului.

Actualizand pretul doar cu indicele de inflatie, acesta ar fi trebuit sa ajunga de la 70 lei/Gcal cat era in anul 2006, la 114,8 lei/Gcal in anul 2015. In realitate, pretul din contract a ajuns doar la 78 lei/Gcal, ceea ce inseamna o crestere anuala mai mica de 1 leu/Gcal.

Pretul stabilit de ANRE de 105,97 lei/Gcal este un pret minimal intrucat aceasta institutie nu recunoaste toate costurile inregistrate pentru producerea aburului. Preţul de producere, transport şi distribuţie a energiei termice livrată populaţiei din Ramnicu Valcea este de 273,41 lei/Gcal, iar preţul de facturare al energiei termice este de 217,89 lei/Gcal. Diferenta pentru energia termica livrata populatiei în cuantum de 55,52 lei/Gcal este subventionata, fiind asigurată din bugetul local al municipiului.

Oltchim, societate strategica detinuta de Statul Roman prin Ministerul Economiei, care se afla in insolventa, plateste pentru aburul de 13 bari un pret de 106 lei/Gcal, iar pentru aburul de 35 bari un pret de 126 lei/Gcal, in timp ce Ciech Soda Romania S.A , societate privata cu capital strain care nu se afla in insolventa plateste doar 78 lei/Gcal.

Pierderea inregistrata de CET Govora din activitatea de producere si vanzare a aburului industrial, in perioada 2007 – 2015  a fost de 67,6 milioane Euro (289,4  milioane lei). Aceasta inseamna o pierdere anuala de 7,5 milioane Euro (32 milioane lei).

Prin continuarea furnizarii de abur industrial catre Ciech Soda Romania S.A. la pretul de 78 lei/Gcal, CET Govora S.A. inregistreaza o pierdere zilnica de 171.666,67 lei, respectiv o pierdere lunara de 5.150.000 lei.

Pierderea inregistrata din derularea contractului cu Ciech Soda Romania S.A. si dupa deschiderea procedurii insolventei se cumuleaza la pierderea inregistrata de CET Govora la finalul anului 2015 de 232.782.150 lei, ceea ce face practic imposibila reorganizarea societatii, fapt stabilit si de art. 173 din Legea nr. 85/2014 care interzice ca o societate in reorganizare sa inregistreze pierderi din activitatea curenta.

Potrivit art. 59 alin. 7 din Legea nr. 85/2014, judecatorul-sindic trebuie sa solutioneze contestatia formulata impotriva masurii administratorului judiciar in termen de 15 zile de la inregistrarea ei.

Or, in prezenta cauza, contestatia a fost inregistrata pe rolul instantei la data de 18.07.2016, iar primul termen de judecata a fost stabilit pentru data de 12.09.2016, cu mult peste termenul de solutionare stabilit de Legea nr. 85/2014.

Asa cum am aratat mai sus, orice zi de intarziere in solutionarea contestatiei formulata de  Ciech Soda Romania S.A. aduce pierdere pentru CET Govora de 171.666,67 lei, totalizand doar pana la termenul din data de 12.09.2016 o pierdere totala de 4.463.333,42 lei ( aproximativ 1 milion de euro).  Asta doar in cazul in care contestatia va fi solutionata la termenul de judecata din data de 12.09.2016, in caz contrar pierderea suferita de CET Govora fiind mult mai mare.

Un alt motiv important pentru care este necesar preschimbarea termenului de judecata din data de 12.09.2016 cu unul mai apropiat il reprezinta si faptul ca  in cursul lunilor iulie si august 2016, administratorul judiciar a purtat o corespondenta cu managementul societatii Ciech Soda Romania,  care ulterior s-a concretizat in mai multe runde de negocieri / intalniri in vederea obtinerii de catre CET Govora a unor preturi superioare, care sa creeze premizele implementarii cu succes a unui plan de reorganizare.

Ca efect al negocierilor purtate de administratorul judiciar, Ciech Soda Romania a accepat in data de 17.08.2016 un pret pentru:

– aburul industrial de 13 bari = 106 lei/Gcal

– aburul industrial de 35 bari = 110 lei/Gcal

Reiteram si pe aceasta cale ca principala cauza a insolventei CET Govora o reprezinta vanzarea aburului industrial sub costul de productie catre Ciech Soda Romania, peste 60% din aburul industrial produs fiind vandut la aproximativ jumatate din costul de productie.

Livrarea in continuare a aburului industrial catre Ciech Soda Romania la pretul de 78 lei/Gcal fata de cel acceptat in data de 17.08.2016 de 106 lei/Gcal pentru aburul de 13 bari, respectiv de 110 lei/Gcal pentru aburul industrial de 35 bari  are un impact negativ determinant asupra posibilitatilor de reorganizare ale societatii.

In temeiul dispozitiilor art. 97 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, administratorul judiciar are obligatia sa indice in cuprinsul raportului asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia insolventei debitorului, daca exista o posibilitate reala de reorganizare efectiva a societatii, ori dupa caz motivele care nu permit reorganizarea, si, in acest caz, propunand intrarea in faliment.

Or, in conditiile in care CET Govora este obligata sa vanda 60% din productia de abur la jumatate din costul de productie avand drept consecinta acumularea de noi pierderi si in perioada de reorganizare, tinand cont de cuantumul datoriilor acceptata de administratorul judiciar de 397.616.870,74 lei, de pierderea cumulata la 31.12.2015 de 232.782.150 lei, de capitalurile proprii negative de peste 129.000.000 lei, propunerea administratorului judiciar nu poate fi decat cea de intrare in faliment.

 

Un posibil faliment al CET Govora ar avea consecinte sociale dintre cele mai grave, cum ar fi:

  • 300 de salariati ai CET Govora vor fi disponibilizati;
  • populatia din Ramnicu Valcea, Calimanesti – Caciulata si Baile Olanesti va ramane fara agent termic (apa calda si caldura);
  • fara aburul de la CET Govora, Oltchim nu va mai putea functiona, ceea ce inseamna si oprirea activitatii acestei societati – cu consecinta disponibilizarii a inca 1.800 de salariati;
  • fara aburul de la CET Govora, de asemenea USG nu va mai putea functiona, ceea ce inseamna si oprirea activitatii acestei societati – cu consecinta disponibilizarii a inca 500 de salariati;
  • la toate acestea se adauga efectele pe orizontala ale disparitiei celor doua mari companii de la nivelul judetului Valcea – falimentele furnizorilor si clientilor CET Govora si Oltchim;
  • sistarea activitatii CET Govora va atrage oprirea exploatarii sarii in solutie din Exploatarea Miniera Ocnele Mari din cauza opririi circuitului de saramura slaba folosita la dizolvarea sarii si implicit a exploatarii calcarului din Exploatarea miniera Bistrita – 400 de angajati;
  • de asemenea va conduce la sistarea activitatii societatilor de mentenanta de pe Platforma Industriala Sud Ramnicu-Valcea ca urmare a opririi activitatii de productie si disparitiei pietei de servicii – 700 de angajati, respectiv Sercet S.R.L., Prelcet S.R.L. si Cetprest S.R.L.

In conditiile date, activitatea CET Govora nu poate fi redresata, cu toate ca de la deschiderea procedurii insolventei administratorul judiciar a renegociat un numar de 107 contracte comerciale care au generat un plus pentru societate de 12.530.440 lei/ an, ( aproximativ 2,7 milioane de euro), cata vreme pierderea inregistrata doar dintr-un singur contract, in speta cel incheiat cu Ciech Soda Romania se ridica la suma de 61.800.000 lei/an ( aproximativ 14 milioane de euro).

In schimb, un nou contract incheiat cu Ciech Soda Romania la preturile acceptate in data de 17.08.2016 de 106 lei/Gcal pentru aburul de 13 bari, respectiv de 110 lei/Gcal pentru aburul industrial de 35 bari,  fata de cel existent de 78 lei/Gcal ar genera pentru CET Govora venituri suplimentare de 20.000.000 lei/an, la care s-ar adauga la cei 12.000.000 lei/an venituri suplimentare obtinute in urma renegocierii contractului cu Oltchim, sume car,e coroborate cu celelalte masuri implementate de administratorului judiciar, ar face posobila reorganizarea societatii.

O reorganizare cu succes a CET Govora implica pe langa plata creantelor admise, care conform tabelului preliminar de creante sunt in cuantum total de 397.616.870,74 lei, si plata datoriilor curente precum si sume necesare a fi alocate pentru retehnologizarea capacitatilor de productie care la Cet Govora au fost puse în funcţiune în anii 1986, 1987 si 1993.

Cazanele nr. 5 si 6 care asigura productia de abur industrial exclusiv catre Ciech Soda Romania sunt nemodernizate şi neconforme la obligaţiile de mediu IMA2 – privind denoxarea si desulfurarea gazelor de ardere.  Precizam ca autorizatia de mediu in privinta Cazanelor 5 si 6 expira la 31.12.2016 si daca in urmatoarele 4 luni nu se demareaza procedura de retehnologizare, Ministerul Mediului va interzice functionarea cazanelor, incepand cu luna ianuarie 2017. Costurile legate de retehnologizarea Cazanelor 5 si 6 se ridica la suma de 46 milioane de euro, bani care ar trebui avansati de CET Govora, societatea in insolventa si care este obligata sa vanda in continuare catre  Ciech Soda Romania abur industrial la pretul de 78 lei/Gcal.

Un alt aspect important care determina preschimbarea termenului de judecata din data de 12.09.2016 il reprezinta dreptul la un proces echitabil care se concretizeaza si in derularea procedurii judiciar intr-un termen rezonabil, acesta fiind apreciat ca atare in functie de obiectul si specificul concret al fiecarei cauze.

In cauza de fata, chiar legea obliga prin art. 59 alin. 7 ca solutionarea contestatie impotriva masurilor luate de administratorul judiciar sa se faca in termen de 15 zile de la inregistrarea actiunii.

Astfel, imposibilitatea analizarii cu celeritate a contestatiei formulata de  Ciech Soda Romania, cu consecinta obligarii CET Govora de a livra abur industrial pana la solutionarea litigiului, conduce in mod concret la lezarea iremediabila a sanselor de reorganizare ale CET Govora, cata vreme in privinta contractului ce face obiectul litigiului vorbim de pierderi care influenteza zilnic soarta companiei in insolventa.

Prin urmare, mentinerea termenului de judecata in cauza la data de 12.09.2016 este in contradictie, atat cu notiunea de termen rezonabil de desfasurare a procedurii judiciare in sensul art. 6 din Conventie, cat si cu dispozitiile art. 59 alin. 7 din Legea nr. 85/2014, raportat la natura, tipul si circumstantele concrete ale litigiului dedus judecatii.

In considerararea tuturor aspectelor mentionate si avand in vedere existenta motivelor temeinice prevazute de art. 230 Cod Procedura Civila, va solicitam sa dispuneti preschimbarea termenului de judecata din data de 12.09.2016 si acordarea unui termen cat mai apropiat din momentul inregistrarii prezentei cereri.

In drept – art. 230 Cod Procedura Civila, raportat la art. 59 alin. 7 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa si la art. 6 din Conventia pentru apararea libertatilor si a drepturilor fundamentale.

Anexam prezentei cereri dovada acceptarii  de catre Ciech Soda Romania a pretului aburului industrial de 13 bari la106 lei/Gcal, respectiv a aburului industrial de 35 bari la110 lei/Gcal.

 

 

Euro Insol SPRL

Prin Practician Coordonator

Munteanu – Lazar Adrian

1 COMENTARIU

  1. Cum s-a ajuns aici? Cine este/sunt vinovatul/vinovații? Va/Vor fi tras/trași la răspundere vreodată și, mai ales, vor plăti pecuniar și penal pentru dezastrul pe care l-a/l-au produs? Mă tem că nu – vezi cazul Oltchim!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.