Resfințirea Bisericii „Toți Sfinții” a Parohiei Brezoi

0
81

 

Duminică, 21 august 2016, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia Brezoi III, ProtopopiatulCălimănești. Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat de către preoții slujitori și autoritățile locale, de enoriași și pelerini care au luat parte la sărbătoarea parohiei.

Părintele Arhiepiscop a resfințit biserica cu hramul „Țoți Sfinții”, monument istoric care a fost restaurat prin grija preoților Șerban Daniel și Cârmici Sorin, susținerea autorităților locale și altor binefăcători. Biserica, alcătuită inițial din altar și naos,  a fost ctitorită în anul 1798 de către Constantin David din Râmnic, pronaosul și pridvorul fiind construite în secolul al XIX-lea. De-a lungul timpului, a atras atenţia istoricilor care au afirmat că la mică distanţă de locul ei s-a aflat o altă ctitorie în care Mihai Viteazul s-a căsătorit religios cu doamna Stanca. Dionisie Eclesiarhul menţiona drept ctitor pe Radu cel Mare, urmat de Matei Basarab şi Scarlat Ghica. După o răzmeriţă, vechiul locaş a ars, fiind înlocuit cu altul, de zid, cu hramul Toţi Sfinţii.

După slujba de resfințire, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența autorităților locale și a credincioșilor din localitatea Brezoi și din parohiile învecinate.

În cuvântul de învățătură, adresat celor prezenți, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat frumusețea locașului de cult care păstrează pictura din secolul al XIX-lea, dar și aspecte din istoria comunității parohiale formată în jurul bisericii de lemn ctitorită de domnitorul Radu cel Mare la începutul secolului al XVI-lea. Tâlcuind pericopa evanghelică care descrie minunea Umblării pe Mare și Potolirea furtunii, Părintele Arhiepiscop a pus în lumină atotputernicia lui Dumnezeu care se manifestă atât față de natura înconjurătoare cât și față de oameni, prin minunile pe care le-a săvârșit.

Pentru întreaga osteneală depusă în folosul bisericii și a credincioșilor, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie l-a hirotesit iconom stavrofor pe părintele paroh Șerban Daniel. Totodată, în semn de recunoștință pentru implicarea și susținerea lucrărilor de restaurare a locașului de cult, Părintele Arhiepiscop a oferit Gramată de vredicie doamnei Rodica Berbece și domnului Robert Schell, Primarul Orașului Brezoi.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa i-a binecuvântat pe credincioși, îndemnându-i să ceară în permanență ajutorul Mântuitorului, Maicii Domnului și sfinților, pentru a  putea săvârși faptele cele bineplăcute lui Dumnezeu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.