Zilele trecute, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Victor Petcu, reprezentant legal al SC Vicexpert SRL Vâlcea, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, precum şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. De asemenea, tot DNA a mai trimis în judecată firma SC Vicexpert SRL, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, precum şi pe Mioriţa Adriana Dinu şi Marius Dragoş Vîrje, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: la data de 30 mai 2012, între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, în calitate de autoritate de management pentru Programul Operațional Regional 2007-2013 și SC Vicexpert SRL, în calitate de beneficiar, a fost încheiat un contract de finanțare în legătură cu implementarea proiectului „Centru de sprijinire a afacerilor furnizorilor de servicii la distanță”. Conform cererii de finanțare, obiectivul general al proiectului a constat în crearea unei structuri de sprijinire a afacerilor cu impact pe o arie largă, care să contribuie la dezvoltarea economiei regionale, respectiv construirea unui centru de afaceri pe o suprafață de 1.113,25 mp, într-o localitate limitrofă municipiului Râmnicu Vâlcea. În acest context, inculpatul Victor Petcu, în calitate de reprezentant legal al beneficiarului proiectului a prezentat, în cadrul a două cereri de rambursare, documente false, respectiv a semnat două declarații pe proprie răspundere în care susținea că nu există o situație de natură să afecteze executarea contractului de finanțare, deși în realitate se afla într-o astfel de situație. Astfel, la momentul inițierii procedurii de atribuire a contractului de execuție lucrări, inculpatul Victor Petcu coordona în fapt două dintre societățile către care s-au trimis invitații de participare și era în relații de afinitate cu administratorul uneia dintre firmele cu care s-a încheiat într-un final contractul de execuție lucrări. Totodată, documentele depuse de către firma respectivă, în cadrul ofertei pentru atribuirea contractului de lucrări, precum și cele care atestau activitatea de evaluare a acesteia, au fost întocmite în fals de către inculpații Dinu Adriana Miorița și Vîrje Dragoș Marius, angajați ai SC Vicexpert SRL, din dispoziția inculpatului Petcu Victor. Ca urmare a acestor demersuri, inculpatul a obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare totală de 1,71 milioane de lei, sumă cu care Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, s-a constituit parte civilă în procesul penal. În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor imobile ce aparțin inculpaților Victor Petcu și SC Vicexpert SRL. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vâlcea, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Anul trecut, SC Vicexpert SRL a intrat în insolvenţă, la cererea creditorului BRD
Deţinută integral de către Victor Petcu, societatea SC Vicexpert SRL este specializată în lucrări de construcţii ale drumurilor şi autostrăzilor. Pentru anul 2014 a raportat un profit net de 1,08 milioane lei, la o cifră de afaceri de 18,18 milioane lei, dar demn de remarcat este faptul că valoarea creanţelor la finalul anului a fost de 22,67 milioane lei, foarte apropiată de cea raportată cu un an înainte. Analizând bilanţul aferent anului trecut, mai surprinde suma mare declarată ca fiind în casă şi conturi, de 2,9 milioane lei, şi aceasta fiind foarte apropiată de valoarea raportată cu un an în urmă. Comparând cu anii anteriori, observăm că profitul din 2014 este cel mai mare din istoria firmei (înfiinţată în mai 2001), fiind de 14,5 ori peste cel consemnat în 2013. La anul 2014, mai surprinde scăderea datoriilor cu peste 21 milioane lei, în condiţiile în care creanţele au rămas constante, iar valoarea activelor nu a cunoscut reduceri semnificative. În acest condiţii, ale unui an teoretic extraordinar, surprinde intrarea SC Vicexpert SRL în insolvenţă, la data de 22 iunie 2015 (Dosar 2033/90/2015 deschis la Tribunalul Vâlcea), cererea fiind depusă de creditorul BRD Groupe Societe Generale, care revendică suma de 2,56 milioane de lei, reprezentând credite, dobânzi, comisioane si alte creanţe accesorii. Deşi iniţial a contestat cererea creditorului, SC Vicexpert SRL a renunţat la judecarea contestaţiei, acceptând intrarea în insolvenţă. Deşi debitoarea este din Râmnicu Vâlcea, procesul se va derula în acelaşi oraş, ca administrator judiciar a fost ales un practician în insolvenţă de la peste 100 km distanţă, din alt judeţ (Dolj), şi anume Aktiv Lex Inolvenţă SPRL Craiova. Potrivit site-ului supervizor.ro, „dacă aruncăm un ochi pe situaţia de la CIP, observăm că firma lui Victor Petcu nu are un respect deosebit nici faţă de partenerii de afaceri, dovadă fiind cele două cecuri şi 152 de bilete la ordin refuzate la plată în perioada decembrie 2012 – iulie 2015 (ultimul este din data 2 iulie 2015), suma totală refuzată la plată depăşind 2,9 milioane lei. Surprinzător este faptul că incidentele raportate începând cu 25 martie 2015 poartă menţiunea «poprire sau alte măsuri de indisponibilizare instituite pe cont de către o autoritate a statului» (valabilă cel puţin pentru contul de la Banca Românească), în condiţiile în care SC Vicexpert SRL nu figurează pe lista datornicilor la stat, publicată de ANAF pe site-ul propriu. Soţia lui Victor Petcu este expert la Garda Naţională de Mediu, calitate care o obligă să depună declaraţii de avere şi de interese cel puţin anual. În cea datată 6 mai 2015, Mariana Petcu susţine că asociatul unic de la SC Vicexpert SRL a adus în casă (în anul 2014) doar 11.717 lei, adică mai puţin de 1.000 lei lună, situaţie jenantă pentru un manager (administrator) care a obţinut oficial un profit net de peste un milion de lei. Dar şi mai surprinzător la documentele depuse de expertul Mariana Petcu este faptul că, în declaraţia de interese, nu menţionează calitatea soţului de unic asociat şi unic administrator la SC Vicexpert SRL şi, prin urmare, nu declară nici contractele firmei cu unităţile bugetare”.
(Petre Coman)