Șpârle și șopârle, 14.07.2016

0
81
  • Cu excepţia percheziţiilor din luna martie de la Consiliul Judeţean, în ultimele 8 luni, procurorii DNA nu au mai avut nici un fel de „recoltă” în judeţul Vâlcea. Asta nu înseamnă că nivelul corupţiei a ajuns la noi la… nivel zero, ci este ca urmare a faptului că DNA Piteşti (de care aparţine Vâlcea) şi-a concentrat activitatea spre alte judeţe, cu precădere Argeş. „Noroc” cu Poliţia, Parchetul Vâlcea şi DIICOT, care, în ultima perioadă, au mai scos la lumină cazuri de evaziune fiscală, spălare de bani sau chiar de corupţie.

 

  • Avem primele cifre ale dezastrului economico-financiar de la CET Govora lăsat în urmă de fosta conducere „galbenă” a Consiliului Judeţean Vâlcea şi de către directorul Ludovic Zelici. Din situaţiile financiare prezentate de Ministerul Finanţelor reiese foarte clar că, anul trecut, CET Govora a avut pierderi record de circa 100 milioane de lei (22 milioane de euro), la venituri totale de 424 milioane de lei. La sfârşitul anului trecut, CET Govora avea datorii totale cifrate la impresionanta sumă de 500 milioane de lei (113 milioane de euro), capitaluri proprii negative de 100 milioane de lei şi creanţe de încasat de numai 143 milioane de lei. Vom reveni cu detalii asupra subiectului!

 

  • O veste bună anunţată de primarul Râmnicului, Mircia Gutău: zilele lui Nicolae Şovar în fruntea societăţii de transport persoane ETA sunt numărate. În ultimii ani, Şovar a reuşit „performanţa” de a pune întreprinderea pe butuci, cu largul concurs al fostului primar interimar Ion Gigi Matei. De aceea, actualul edil şef Gutău a precizat că se vor face restructurări şi se va opera o reorganizare masivă a ETA, în vederea rentabilizării societăţii. Primul pas va fi făcut prin schimbarea conducerii ETA cu o echipă profesionistă, din afara întreprinderii, iar al doilea pas va fi făcut pentru diminuarea decalajelor dintre salariile şefilor şi directorilor faţă de cele ale muncitorilor.

 

  • Se pare că funcţia de primar al oraşului Berbeşti îi prieşte de minune lui Vintilă Chelcea, întrucât acesta a reuşit să achiziţioneze în anul 2012 (atunci când a câştigat al doilea mandat) suprafeţe de teren agricole şi forestiere intravilane în suprafaţă totală de peste 14,2 hectare. La acestea mai putem adăuga o vilă de lux construită de primarul Vintilă Chelcea tot în Berbeşti şi două maşini Audi şi Volkswagen. Locuitorii din Berbeşti trebuie să cunoască faptul că ipochimenul de Vintilă Chelcea are o pensie… de 40 milioane de lei vechi pe lună, plus cei 400 milioane de lei vechi câştigaţi anul trecut din funcţia de primar al oraşului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.