Afaceristul Sofianu încearcă să-l „tragă pe sfoară” pe primarul Gutău?!

0
70

 

În data de 17 mai 2016, patronul societăţii Oltcarn Construct SA, Nicolae Sofianu, a trimis oficial Primăriei Râmnicului o adresă în care propune spre aprobare lucrări executate în plus faţă de autorizaţia de construire nr. 1079/26422 din 18 septembrie 2006 la Hotelul Sofianu din Parcul Zăvoi, adică transformarea subsolului corpului de hotel în demisol cu funcţiunea bază de tratament, precum şi compartimentarea podului din hotel în vederea realizării mansardei (M1 – cu funcţiunea spaţii de cazare, M2 – cu funcţiunea spaţii de birouri). Însă, fosta conducere a primăriei a plasat responsabilitatea acestei probleme pe umerii noului primar Mircia Gutău. „Menţionăm că Baia Comunală modernizată se află in domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea şi are o suprafaţă construită la sol de 684 mp, iar Hotelul este amplasat pe un teren in suprafaţă de 712 mp ce aparţine domeniul privat al municipiului Râmnicu Vâlcea, aferent contractului de concesiune nr. 1345/2005. Aceste lucrări au constat în executarea unor fundaţii suplimentare pentru consolidarea structurii de rezistenţă şi a impus legarea stâlpilor de la ultimul nivel cu un planşeu de beton armat monolit, ca urmare a descoperirii în timpul execuţiei a unei pânze freatice sub clădirea fostei Băi Comunale. Acest lucru a dus la transformarea subsolului în demisol (prin ridicarea cotei acestuia) şi la apariţia în cadrul podului a două spaţii suplimentare de tip mansardă M1 şi M2. Realizarea acestor lucrări a fost obligatorie datorită riscului seismic la care era supusă clădirea. Conform legii, responsabilitatea privind corectitudinea tehnică a soluţiei modificatoare aparţine proiectantului, iar titularul autorizaţiei are obligaţia de a depune (în copie) la emitentul autorizaţiei documentaţiile sau documentele specificate, cu rol de martor. Aceste documente, respectiv expertiza tehnică, referatul de specialitate, dispoziţia de şantier şi schiţele au fost comunicate Primăriei Râmnicului sub nr. 24125/4 iulie 2007. Modificările au fost realizate conform proiectului tehnic verificat la toate cerinţele conform legislaţiei în vigoare. Întrucât regimul de înălţime al zonei este de P+11 (conform CU 625/14195 din 3 mai 2016) rezultă că cererea supusă spre aprobare se încadrează în documentaţia de urbanism a zonei, iar amenajarea podului în M1 – spaţii de cazare şi M2 – spaţii de birouri ar duce la valorificarea superioară a terenului şi implicit mărirea taxelor şi impozitelor datorate municipiului”, se arată în adresa conducerii SC Oltcarn Construct SA.

În urma acestei solicitări, primarul Mircia Gutău a decis convocarea Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea pentru data de 27 iulie 2016, în care să se aprobe intrarea în legalitate a lucrărilor realizate suplimentar faţă de cele aprobate prin autorizaţia de construire nr. 1079/26422 din 18 septembrie 2006, prin emiterea… unei noi autorizaţii de construire, numai după întocmirea şi prezentarea unei documentaţii tehnice complete, conformă cu realitatea din teren şi având la bază toate avizele, acordurile favorabile şi studiile solicitate prin certificatul de urbanism nr. 625/14195/3 mai 2016. Prin hotărârea nr. 58/30 aprilie 2002, Consiliul Local a aprobat concesionarea prin licitaţie publică a Băii Comunale, obiectiv aflat în patrimoniul municipiului Râmnicu Vâlcea, iar prin hotărârea nr. 183/70/27 septembrie 2004, a fost aprobată documentaţia pentru concesionarea Băii Comunale, respectiv caietul de sarcini şi studiul de oportunitate. În baza acestor reglementări, în urma licitaţiei organizată în data de 15 noiembrie 2004, a fost desemnatată câştigătoare oferta SC Oltcarn Construct SA, încheindu-se cu aceasta contractul de concesiune nr. 1345/2005, având ca obiect concesionarea Băii Comunale situată în strada Ştirbei Vodă, pe latura de est a parcului Zăvoi, în vederea realizării obiectivului de investiţii prevăzut în documentaţiile de urbanism aprobate, respectiv „Modernizare şi mansarda re baie comunala şi extindere cu un corp hotel P+4E”. Pentru realizarea investiţiei de către concesionar, a fost solicitat şi emis certificatul de urbanism nr. 729/9215 din  6 mai 2005 pentru obiectivul de investitii mai sus menţionat. După obţinerea tuturor avizelor, acordurilor, expertizei tehnice, avizul Ministerului Culturii şi acordului Inspectoratului de Stat în Construcţii, a fost emisă autorizaţia de construire nr. 1079/26422 din 18 septembrie 2006 pentru modernizare, mansardare Baie Comunală şi extindere cu un corp de hotel P+4E. Pe parcursul execuţiei lucrărilor, SC Oltcarn Construct SA a prezentat dispoziţia de şantier nr. 551 din 2 mai 2007, însoţită de expertiza tehnică întocmită de expert tehnic Popescu Mihai, conform căreia se impune realizarea unor fundaţii suplimentare, realizarea unui planşeu de beton armat monolit la ultimul nivel, cu acces în podul rezultat. În anul 2009, investitorul a solictat realizarea unor modificări în timpul execuţiei, prin executarea unor lucrări suplimentare de compartimentare a podului, a demisolului şi a unor modificări la faţade. Pentru realizarea acestor modificări a fost emis certificatul de urbanism nr. 1771/346500/12 noiembrie 2009, cu valabilitate până la 12 mai 2011, dar investitorul nu a solicitat şi emiterea autorizaţiei de construire. Astfel, prin adresa nr. 30217/6 octombrie 2010, investitorul a fost înştiinţat că termenul de execuţie a expirat şi că se impunea, ca în maxim 10 zile să fie luate măsurile privind regularizarea taxei pentru emiterea autorizaţiei de construire şi impunerea din punct de vedere fiscal a construcţiei. întrucât investitorul nu s-a prezentat pentru recepţia lucrărilor şi regularizarea taxelor prevăzute de lege, a fost încheiat procesul verbal de constatare privind stadiul lucrărilor realizate în data de 15 octombrie 2010, transmis către Direcţia Economica, în vederea impozitării şi regularizării taxelor conform prevederilor Codului Fiscal. Declaraţia privind valoarea reală a lucrărilor executate a fost înregistrată de investitor cu nr. 3024 din 8 februarie 2011, construcţia fiind astfel înregistrată în vederea impozitării. La data încheierii procesului verbal de constatare cu privire la stadiul lucrărilor realizate nr. 31121 din 15 octombrie 2010, era executată şi mansardarea pe două nivele.

Întrucât investitorul nu a intrat in legalitate prin obţinerea unei noi autorizaţii de construire cu privire la lucrările modificatoare realizate în timpul execuţiei obiectivului până la aceasta dată, cu cererea nr. 14195 din 8 aprilie 2016, a solicitat emiterea unui nou certificat de urbanism pentru intrarea în legalitate conform prevederilor Legii 50/1991 şi a Ordinului 839/2009. Astfel, a fost emis CU nr. 625/14195 din 3 mai 2016 pentru intrare în legalitate, în conformitate cu documentaţiile de urbanism aprobate – PUZ Central aprobat prin HCL 160/31 august 2015 care permite regimul de înălţime solicitat, imobilul fiind amplasat în subzona ISP1 – subzona pentru instituţii şi servicii cu regim de înălţime P+6-11E. Prin certificat au fost solicitate toate avizele şi acordurile prevăzute de lege cu privire la intrarea în legalitate: aviz PSI, Protecție Civilă, expertiză tehnică, acord ISC, aviz Ministerul Culturii, precum şi aprobarea Consiliului Local pentru lucrările solicitate.

(Petre Coman)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.