Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Vâlcea, a preferat să-și pună capăt zilelor decât să ajungă din nou la închisoare. Omul și-a înfipt un cuțit în inimă chiar când mascații i-au spart ușa apartamentului.
Vâlceanul originar din comuna Fârtăţeşti locuia cu chirie într-un apartament din Râmnicu Vâlcea, iar în această dimineaţă, la ora 6.00, s-a trezit cu mascaţii la uşă. Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au vrut să-l audieze într-un dosar penal, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, dar bărbatul şi-a înfipt cuţitul în inimă chiar când mascaţii au spart uşa, scrie infopuls.ro.
Alexandru Mihail Costin a fost transportat în stare gravă la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vâlcea, dar a murit la doar două minute după ce a intrat pe poarta unităţii.
Cazul a fost preluat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cei care trebuie să stabilească acum împrejurările în care s-a produs moartea vâlceanului.
Alexandru Mihail Costin a ajuns în atenţia anchetatorilor în 2012, după ce a escrocat mai multe persoane fizice şi societăţi comerciale din Bucureşti, Argeş şi Vâlcea. Potrivit anchetatorilor, acesta obişnuia să închirieze maşini şi să le vândă apoi unor persoane de bună credinţă. Păgubiţii au depus plângere împotriva vâlceanului care şi-a luat astăzi viaţa. Judecătorii l-au găsit vinovat pe Alexandru Mihail Costin pentru săvârşirea infracţiunilor de furt şi înşelăciune şi l-au condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare.
Acum bărbatul risca să ajungă iar în spatele gratiilor, fiind cercetat într-un alt dosar de înșelăciune, însă omul a ales să se omoare ca să nu ajungă iar la închisoare.