Renaşterea la români a fost una individuală şi interioară, o renaştere isihastă.
Oameni renascentişti am avut în toate secolele, chiar înainte de Renaştere, doar că totul s-a concretizat în tăcutele capodopere de dinăuntru şi în discretele ctitorii atemporale.
Un om al renaşterii perpetue a fost Sfântul Calinic de la Cernica, despre viaţa şi lucrarea căruia Arhiepiscopia Râmnicului a editat o carte magistrală, care se citeşte pe nerăsuflate, cu mari câştiguri spirituale.
Prefaţa este semnată de Arhiepiscopul Varsanufie, în stilul său pe cât de sobru şi de respectuos faţă de valorile eterne, pe atâta de atractiv şi incitant la lectură. Are IPS Varsanufie un fel de a scrie care, peste câţiva ani, îl va consacra drept un teolog de anvergură europeană. Acest fapt se va întâmpla atunci când autorul despre care vorbim va simţi că asemenea oricărei culturi, cultura teologică este ceea ce rămâne după ce ai uitat tot.
Cartea are un tâlc eminescian:
Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer?
Ediţia este semnată de preot dr. Ştefan Zară şi cuprinde lucrările unui simpozion la care au participat exegeţi ai Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica.
Pentru mine, cititorul, volumul îmi dezvăluie un sens al destinului noului şi deja consacratului Arhiepiscop al Râmnicului Varsanufie. Acum ştiu a cărui lucrare existenţială ar dori să o urmeze, ori să o plagieze, fiindcă acest termen face carieră în zilele noastre: a Ierarhului care a ctitorit Frăsineii.
O spun ca jurnalist şi cred că viitorul îmi va confirma – în bună măsură şi păstrând decenţa faţă de Sfânt – observaţia că IPS Varsanufie este din acelaşi aluat al duhovniciei şi praxis-ului ca şi Sfântul Calinic de la Cernica.
Gheorghe Smeoreanu
