Un nou traseu turistic în stațiunea Horezu, pentru sezonul estival

0
97

 

Administrația locală din stațiunea Horezu pregătește pentru acest sezon estival un proiect turistic inedit pentru cei care vor alege să-și petreacă vacanța în Vâlcea.

Proiectul vizează introducerea într-un circuit turistic a Mănăstirii Horezu, Zona Comercială Tradițională Horezu, Centrul Istoric, Strada Olarilor și Cheile Râmești.

„Este vorba de un traseu în cerc, lung de 15 km, și este o oportunitate pentru operatorii de transport local de a oferi turiștilor care vor veni la Horezu un traseu inedit care să reunească cele mai frumoase obiective de pe teritoriul orașului. Și Primăria va avea propriile resurse de transport dar nu dorim să monopolizăm această activitate, ci să adresăm o invitație proprietarilor de pensiuni și operatorilor de transport să coopereze în a puncta acest traseu turistic inedit din Horezu și care pune în valoare stațiunea noastră”, a declarat miercuri, pentru Agerpres, edilul stațiunii, Ilie Fârtat.

Proiectul traseului, care a fost inițiat de Centrul de Informare Turistică și înaintat Primăriei Horezu, pornește de la Mănăstirea Hurezi, ajungând apoi în Zona Comercială Tradițională a stațiunii. De aici, traseul se continuă cu Centrul Istoric și apoi merge pe Strada Olari, unde nu mai puțin de 20 de meșteri ceramiști au ateliere și magazine de desfacere. Traseul se închide prin Râmești și Romani, din nou spre Mănăstirea Hurezi.

Horezu se află la 50 de km de Râmnicu Vâlcea pe drumul național spre Târgu Jiu, la poalele Munților Căpățânii. Stațiunea este renumită prin ceramica de Horezu și prin lăcașele de cult din zonă, cel mai cunoscut fiind Mănăstirea Hurezi.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.