Comunicat de presă – Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea
În data de 28.04.2016, lucrători ai Direcției Generale Anticorupție – S.J.A. Vâlcea și Structura Centrală, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, au procedat la prinderea în flagrant a lui D.I.D., agent șef principal de penitenciar în cadrul Penitenciarului Tg. Jiu, care tocmai primise suma de 500 euro și bunuri de la S.T.D. ca urmare a întocmirii unor documente, în virtutea atribuțiilor de serviciu, în vederea aprobării unei învoiri în perioada Sărbătorilor Pascale pentru deținutul M.D.D., aflat în executarea unei pedepse privative de libertate.
Din probele administrate a reieșit faptul că, în cursul lunii aprilie 2016, inculpatul D.I.D. a promis deținutului M.D.D., dar și inculpatului S.T.D., sprijin pentru acordarea unei învoiri lui M.D.D. în perioada Sărbătorilor Pascale. În acest scop a pretins suma de 1000 euro, stabilind ca aceasta să fie remisă prin intermediul inculpatului S.T.D.
La data de 28.04.2016, inculpatul S.T.D. s-a întâlnit cu D.I.D. pentru a-i remite, în scopul menționat anterior, o sumă de bani. Imediat, s-a procedat la constatarea în flagrant a infracțiunilor de corupție.
Procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea a dispus față de D.I.D. și S.T.D măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore.
La data de 29.04.2016, procurorul a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de D.I.D. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, iar față de S.T.D. și M.D.D., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, ulterior fiind înaintată Tribunalului Vâlcea propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile.
În cauză s-a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale și al Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE