La mijlocul acestei săptămâni, la propunerea preşedintelui interimar Gheorghe Păsat, Consiliul Judeţean Vâlcea urmează să voteze proiectul de buget pe 2016 al SC Cetprest SRL Berbeşti, o societate deţinută de către CET Govora. În acest an, cheltuielile SC Cetprest SRL cu salariile personalului vor fi în sumă de 32 miliarde de lei vechi şi au fost estimate ţinându-se cont de creşterea salariului minim pe economie începând cu 1 mai 2016 la 1.250 RON/persoană. Menţionăm că majoritatea salariaţilor direct productivi ai societăţii sunt încadraţi cu salariul minim pe economie, în sumă de 1050 RON, la care se adaugă sporul de vechime. Cheltuielile aferente contractului de mandat al administratorului SC Cetprest SRL, Petre Glomnicu, vor fi în sumă… de peste 1 miliard de lei vechi (circa 86 milioane de lei vechi lunar, remuneraţia administratorului prevăzută prin contractul de mandat) au fost prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli la nivelul lunar realizat al anului 2015. Indemnizaţia reprezentantului asociaţilor va fi în sumă de 25.510 RON (2.126 lei/lună) pentru anul 2016 a fost la nivelul lunar din anul 2015. Numărul mediu de personal al SC Cetprest SRL estimat pentru anul 2016 este de 176 salariaţi acelaşi cu cel înregistrat în anul 2015. Numărul de personal prognozat la finele anului 2016 este de 180 persoane şi include personalul cu contract de muncă, personalul cu contract de mandat şi personalul cu contract de muncă suspendat (trei persoane detaşate la CET Govora şi o persoană aflată în concediul pentru îngrijire copil). Cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială, fonduri speciale şi obligaţii legale (în sumă de 800.940 lei) au fost calculate având în vedere cotele în vigoare şi sunt aferente fondului de salarii cuvenit personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, personalului detaşat de la CET Govora, cât şi pentru remuneraţia aferentă contractelor de mandat şi indemnizaţia reprezentantului asociaţilor. Pentru anul 2016, în baza veniturilor şi cheltuielilor previzionate de SC Cetprest SRL, a rezultat un profit brut în valoare de 12.440 lei. Sursele de finanţare a investiţiilor pentru anul 2016 în sumă de 14.960 lei, sunt reprezentate de surse proprii, respectiv amortizare şi profit. Cheltuielile pentru investiţii ale SC Cetprest SRL în anul acesta au fost dimensionate în funcţie de posibilităţile financiare si strictul necesar desfăşurării activităţii, la suma de 14.960 lei. SC Cetprest SRL Berbeşti nu are datorii restante la bugetul de stat şi nici la bugetul asigurărilor sociale. În ceea ce priveşte consultarea prealabilă a organizaţiei sindicale, conform Ordonanţei Guvernului nr. 26/2013, se precizează că, în cadrul SC Cetprest SRL, nu există sindicat reprezentativ, iar salariaţii nu şi-au desemnat până în prezent reprezentanţii legali. Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat în data de 30 iunie 2015 mandatarea reprezentantului acţionarului unic Judeţul Vâlcea în Adunarea Generală a Acţionarilor de la CET Govora, în vederea înfiinţării SC Cetprest SRL. În conformitate cu prevederile art. 3 din contractul de mandat menţionat, aprobarea înfiinţării SC Cetprest SRL a fost exercitată doar în baza unui mandat special acordat de către mandant.
(Nicu Trandafir)