Primarul Florin Ionescu va rămâne în istoria comunei Stoilești! A reușit IMPOSIBILUL!

1
76

 

Domnule primar al comunei Stoilești, Florin Ionescu, vă rugăm  să treceți în revistă realizările din mandatul 2012-2016 și  să ne vorbiți și despre ceea ce ați găsit aici la primărie. Apoi să ne spuneți în câteva cuvinte ceea ce intenționați să faceți în următorul mandat.

Ca să știm unde suntem trebuie să spunem de unde am plecat. Acum patru ani de zile comuna Stoilești era îndatorată către 188 persoane juridice cu o sumă de peste 25 miliarde de lei. Am plecat cu traista goală, cum se zice și am realizat până astăzi lucruri importante.

Negăsind niciun metru de asfalt în comuna Stoilești, acest lucru a devenit o prioritate. Dezvoltarea infrastructurii rutiere! Am reușit în trei ani și jumătate modernizarea a peste 23km de drumuri pe raza comunei Stoilești. Am reușit să construim un dispensar unde funcționează o farmacie, o stomatologie și cabinetul medical. Cred că este cel mai mare dispensar din mediul rural.

Am modernizat toate dispensarele din celelalte sate și anume în satul Obogeni, Geamăna, Bârsoiu și satul Stoilești. Am introdus încălzirea prin centrală termică la Școala Urși și la Școala Stoilești. Am construit  un pod mare în satul Bârsoiu pe o lungime de peste 40m, astfel asigurând calea de acces pentru 200 de familii. De asemenea am mai costruit un pod în satul Malu asigurând calea de acces pentru 80-100 de familii și  alte două  poduri în satele Balomireasa și Gheobesti. Am consolidat drumul comunal DC39 Bulagei –Geamăna în trei puncte: la Morcov, la fântână și la Monceanu, rămânând în lucru o alunecare de teren pe care sperem să o realizăm în acest an.

Am construit un bazin de captare a apei în satul Balomireasa și două bazine de depozitare a apei în satul Obogeni, de 300mc și în satul Geamăna de 200mc. Am introdus rețeaua de alimentare cu apă pe o rază de 15km. Acestea sunt proiectele majore. Mai sunt multe alte proiecte mai mici, cum ar fi regularizarea gârlei Stăneasca, pe o lungime de 5km asigurând cale de acces pentru 250 de familii. Regularizarea și realizarea unei lucrări de îndiguire a gârlei Stăneasca în satul  Malu pe o lungime de 1,5km.

Am oferit  familiilor care au copii la una din școlile din Stoilești, în fiecare an, câte un pom fructifer, ca o măsură de prevenire, de evitare a abandonului școlar și de stimulare a familiilor pentru a proteja natura. Familiile care au împlinit 50 de ani de căsnicie au primit o diplomă și un cadou în valoare de 200 lei. Am organizat competiții sportive sub umbrela competiției locale, cupa Stoilești la fotbal.

Mai sunt multe alte realizări mai mici dar eu consider că acestea sunt cele mai importante.

Poate o realizare mare ar fi de notat și fatul că astăzi comuna Stoilești nu mai are datorii către agenți economici.

Cum se explică faptul că ați reușit să plecați de la o datorie atât de mare, să faceți atâtea lucruri și în același timp să achitați și datoria?

A trebuit să lucrăm economic, să găsim cele mai bune prețuri. Banii economisiți și cheltuiți cu multă zgârcenie și cu multă eficiență au dus la o asemenea performanță. Am fost ajutați și de guvern. Cred că nu există un primar în țară care să nu mulțumească guvernului Ponta pentru sprijinul pe care l-au primit.

Vorbiți-ne acum despre ce veți face în următorii patru ani.

Lucrurile pe care dorim să le facem trebuie să le gândim plecând de la sursa de finanțare. Avem deja depus la AFIR  un proiect cu măsura 7.2 care presupune asfaltarea a 5km de drumuri în satul Bârsoiu. Este un sector de drum care acoperă satele Bârsoiu și Delureni. Mai avem de finalizat sistemul de alimentare cu apă. Lucrările rămase de executat sunt mici și constau în racordarea bazinelor la rețeaua de apă. Și sperăm ca în maxim o lună de zile să finalizăm  aceste lucrări.

Prioritatea numărul unu în următorii patru ani de zile va fi infrastructura rutieră, ținând cont de faptul că avem aproape 200km de drumuri comunale. Pentru a acoperi necesarul de finanțare apelăm la toate sursele: Consiliul Județean și Guvern.

Când credeți că întreaga rețea de drumuri va fi absolut practicabilă?

Dacă am reușit, cred eu, ca un record, în patru ani 23km, teoretic ne-ar mai trebui câteva mandate pentru a putea să realizăm toată infrastructura.

Vă mulțumim foarte mult!

Material realizat de Tiberiu Pîrnău (Ziarul de Vâlcea) și Gheorghe Smeoreanu (Criterii Naţionale) în cadrul proiectului Primarii județului Vâlcea, 2016

Foto: publipro.ro

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.