Șpârle și șopârle, 11.02.2016

1
95
  • Am aflat cine este principalul vinovat pentru modul cum arată astăzi parcul „horror” Zăvoi: fostul primar Romeo Rădulescu. Prin anul 2011, R.R. a întocmit un caiet de sarcini şi a realizat proiectul tehnic care prevedea expres forma, modelul şi compoziţia materialelor din care au fost făcute componentele „locurilor de joacă” din Zăvoi. Fostul primar Emilian Frâncu şi Ion Gigi Matei au fost „legaţi de mâini”, întrucât atunci când au venit la Primărie, proiectul era deja depus spre finanţare la UE şi nu s-a mai putut schimba nimic. Acum, trebuie să-i „mulţumim” lui Romeo Rădulescu pentru aspectul „frumos” al Parcului Zăvoi!

 

  • O nouă instituţie dă dovadă de lipsă de transparenţă atunci când vine vorba de activitatea de control la unele societăţi comerciale. În urma unei cereri a ziarului nostru privind ultimul control efectuat la Uzinele Sodice Govora, Garda de Mediu Vâlcea ne-a transmis următorul răspuns: „Nu vă putem furniza copie de pe raportul de inspecţie întocmit de către instituţia noastră în urma controlului efectuat la USG, întrucât nu face parte din lista documentelor la care are acces publicul, însă vă putem pune la dispoziţie următoarele informaţii: agentul economic menţionat este cuprins în lista obiectivelor controlate, motiv pentru care, anual, este supus controlului din punct de vedere al protecţiei mediului; ultimul act de control întocmit de reprezentanţii instituţiei noastre în urma controlului efectuat la Uzinele Sodice Govora datează din data de 26 noiembrie 2015, act în care au fost dispuse două măsuri: deşeurile rezultate din lucrările de dezafectare a unor construcţii ce se derulează în incinta societăţii se vor gestiona conformi actului de reglementare pe linie de mediu (termen permanent de realizare); societatea va transmite situaţia investiţiilor de mediu ce urmează a se realiza în anul 2016 (termen de realizare – 15 martie 2016)”.

 

  • Au trecut iată trei săptămâni şi „armata de primari PSD” care va trece la PNL Vâlcea… lipseşte aproape cu desăvârşire. Asta anunţa cu surle şi trâmbiţe arogantul deputat Cristian Buican pe la mijlocul lunii ianuarie, însă, de atunci şi până acum, au trecut oficial în tabăra liberalilor doar doi primari de la PSD (Voiceşti şi Stoeneşti), din cei 14-15 primari, câţi erau anunţaţi iniţial de Buican. Nu i-am pus la socoteală pe edilii şefi din Drăgoeşti (care s-a reîntors de fapt în PNL) şi Păuşeşti Măglaşi (venit de la ALDE). Avem însă informaţii sigure că există 2-3 primari liberali care vor „defecta” în perioada imediat următoare la PSD şi UNPR, nemulţumiţi de ifosele eternului deputat Buican.

1 COMENTARIU

  1. Cât de bou trebuie să fie cineva încât să dea vina pe Radulescu pentru tot rahatul din Zăvoi .
    El o fi demarat toată investiția , dar berbecii care i-au urmat trebuia să verifice calitatea lucrărilor .
    Sau pentru dalele care nu-s bine fixate , pomii puși aiurea și fețele hidoase din locurile de joacă o fi de vină tot Rădulescu ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.