Romeo Rădulescu l-a pârât pe Gutău la Ministerul Sănătăţii

0
71

 

În data de 15 februarie, deputatul Romeo Rădulescu (actual candidat PSD la Primăria Râmnicului) a depus la Parlament o interpelare pe care a adresat-o ministrului Sănătăţii, pe tema consultaţiilor oftalmologice „comerciale” şi poziţionarea Direcţiei de Sănătate Publică Vâlcea. „În cadrul programului de audienţe susţinut la cabinetul nostru parlamentar, ne-a fost semnalată campania consultaţiilor oftalmologice comerciale, derulată de SC Lent-Optik SRL, în parteneriat cu o persoană fizică (n.r. – Mircia Gutău) de două ori condamnată pentru fapte de corupţie. M-am adresat Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vâlcea, cu adresa înregistrată sub nr. 5/28 ianuarie 2016, pe care o pun la dispoziţia dumneavoastră, anexată la prezenta comunicare. Din păcate, răspunsul primit de la DSP Vâlcea, de asemenea pus la dispoziţia dumneavoastră în anexă, este superficial şi dat în grabă, fără dispunerea unui control al spaţiilor în care s-a desfăşurat campania oftalmologică, acestea fiind improprii pentru desfăşurarea unei activităţi medicale. Dacă totuşi şi-ar fi făcut datoria pentru care sunt plătiţi cu banii contribuabililor şi nu s-ar fi limitat la un răspuns laconic scris cu fontul Comic Sans MS, folosit în ilustraţiile umoristice, DSP Vâlcea ar fi putut să constate următoarele realităţi. Societatea comercială Lent-Optik SRL, cu sediul social în sat Bujoreanca, comuna Corneşti nr. 80, judeţ Dâmboviţa şi număr de Ordine în Registrul Comerţului J15/746/2013, are înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului ca activitatea principală, conform codificării (Ordin 337/2007) Rev. Caen (2), 8690 – Alte activităţi referitoare la sănătatea umană, cu text suplimentar activitate principală consultaţii oftalmologice, iar ca activităţi secundare, conform codificării (Ordin 337/2007) Rev. Caen (2), următoarele: 2670 – Fabricarea de instrumente optice şi echipamente fotografice; 2731 – Fabricarea de cabluri cu fibră optică; 2899 – Fabricarea altor maşini şi utilaje specifice n.c.a; 3250 – Fabricarea de dispozitive, aparate şi instrumente medicale şi stomatologice; 3313 – Repararea echipamentelor electronice şi optice; 3320 – Instalarea maşinilor şi echipamentelor industriale; 4789 – Comerţ cu amănuntul prin standuri, chioşcuri şi pieţe al altor produse; 8710 – Activităţi ale centrelor de îngrijire medicală; 8720 – Activităţi ale centrelor de recuperare psihică şi de dezintoxicare, exclusiv spitale; 8730 – Activităţi ale căminelor de bătrâni şî ale căminelor pentru persoane aflate în incapacitate de a se îngriji singure. În aceste condiţii, nu mai este surprinzător faptul că pe lângă evitarea spaţiilor medicale autorizate din Râmnicu Vâlcea, prezenta campanie de consultaţii oftalmologice comerciale s-a desfăşurat beneficiind şi de un personal necalificat corespunzător. De altfel, vă semnalăm faptul că firma Lent-Optik SRL nu se află la o primă astfel de acţiune ce pune în pericol sănătatea publică. Iată ce au declarat presei doamna dr Cătălina Tălmaciu, medic specialist oftalmologie şi domnul dr Dumitru Secăşan, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, despre o campanie similară din anul 2014, desfăşurată de această dată în Reşiţa: «Oamenii nu beneficiază de nimic în cadrul acestor consultaţii oftalmologice pentru că nu sunt consultaţi în condiţii corespunzătoare. Chiar dacă ei susţin că prescriu reţete de ochelari, pacientul nu primeşte nicio reţetă de ochelari, culmea, i se dau ochelari la faţa locului fără a primi în mână o reţetă. Personalul este destul de prost instruit, nu este calificat, nici măcar nu se precizează ce fel de medici specialişti fac aceste controale. Sunt optometrişti care, normal, au dreptul să monteze ochelari, şi nu să prescrie reţete de ochelari, pentru că le prescriu incorect. Aceşti oameni nu urmăresc altceva decât vânzarea ochelarilor proprii. Ei oferă consultaţii fără avize medicale. Mi se pare o activitate pur comercială. Ca să ajungi să pui un diagnostic îţi trebuie o formare pe ani de zile, orice afecţiune umană trebuie să fie bine documentată, or cei care oferă astfel de controale sumare induc pacientul în eroare, crezând că are o boală simplă şi maschează anumite boli grave care, de fapt, pot fi puse doar în urma examinării de către specialişti. Aceşti oameni vând ochelari în rate, ceea ce noi nu facem în cadrul spitalului judeţean. Pentru asta sunt centre specializate. Noi nu intersectăm cele două chestiuni. De altfel, am vrut, prin ceea ce s-a făcut până acum, să protejăm pacientul de prescrierea unor ochelari ce nu erau cei care trebuiau de fapt să fie recomandaţi. Opinăm că sunt încălcate drepturile consumatorului şi, pentru a desfăşura o astfel de activitate, este necesară obţinerea de autorizaţii şi avize din partea forurilor competente. Există posibilitatea de a se oferi aceste servicii de firme în sistem ambulatoriu, prin puncte de lucru mobile». Prin urmare, domnule ministru, am dori cu autoritatea de care dispuneţi, să ne indicaţi, conform celor menţionate mai sus, cum apreciaţi dumneavoastră că poate fi îngrădit fenomenul consultaţiilor oftalmologice comerciale ce pun în pericol sănătatea populaţiei şi cum credeţi că ar trebui «tratate» lipsa de profesionalism şi indolenţa manifestate la DSP Vâlcea”, mai spune deputatul Romeo Rădulescu.

(Petre Coman)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.