Râmnicu Vâlcea se află situat într-o zonă ce a oferit condiţii deosebit de prielnice înjghebării comunităţii umane, încă cu multe milenii în urmă. Astfel, pe terasa Oltului, la Căzăneşti, s-a găsit un răzuitor de silex, ce provine din paleoliticul superior. Din epoca mezolitică s-au descoperit, la Copăcelu, aşezări de cultivatori de plante şi crescători de animale domestice (bou, oaie, capră,-porc, cîine). Neoliticul este prezent prin cultura Criş-Starcevo, identificată în aşezarea de la Valea Răii, punct aflat în zona actuală a oraşului, lîngă Căminul Cultural, de o parte şi de alta a drumului. În aşezarea mai sus-menţionată, cu o vechime de aproximativ 7 000 ani, au fost descoperite bordeie şi colibe modeste, un vas mare de provizii (chiup), folosit pentru păstrarea cerealelor, precum şi o seceră confecţionată dintr-un corn de bovideu. Este cea mai veche unealtă agricolă descoperită pînă în prezent pe teritoriul patriei. Comunităţile omeneşti din aşezările de la Valea Răii întreţineau legături de schimb interbelice cu populaţii îndepărtate (de pildă, astfel îşi procurau obsidiană din Transilvania).
Viaţa pe acest teritoriu cunoaşte o organizare mult mai dezvoltată în perioada neolitică, reprezentată prin culturile Boian şi Sălcuţa, identificate în punctele de la Căzăneşti, Cetăţuia şi Râmnicu Vâlcea.
Pe lîngă ceramică şi unelte de silex şi piatră, se generalizează toporul perforat. De asemenea, în partea superioară a stratului de cultură Criş de la Valea Răii s-au descoperit cîteva fragmente ceramice de factură Boian II timpuriu.
Sursa: Corneliu Tamaș
