Revoluţia Română de la 1848 la Râmnicu Vâlcea. Generalul Magheru, EROU, trădător sau laș?

Revoluţia română de la 1848 a constituit momentul culminant al luptei poporului pentru răsturnarea feudalismului, pentru libertăţi democra­tice precum şi un moment important al luptei pentru independenţă şi unitate naţională. Proclamaţia citită la 9 iunie 1848 la Islaz a devenit cartea de temelie a revoluţiei. Cîteva zile mai tîrziu, autorităţile vâlcene fac cunoscut magistratu­lui oraşului începutul revoluţiei în ţară. Ziua de 20 iunie, în Râmnic, ziua „sfinţirei stindardelor li­bertăţilor naţionale” după noua constituţie, a fost sărbătorită cu mare fast. Dimineaţa, la ceremonia organizată  în cinstea victoriei revoluţiei au parti­cipat noile autorităţi revoluţionare locale, comisarii de propagandă, revoluţionarii şi armata. S-au, citit proclamaţiile revoluţionare în aclamaţiile populaţiei, care a strigat: „Vivat Constituţia!” Demonstraţia populară a continuat pe străzile oraşului. Seara,, lo­cuitorii au făcut „cuviincioasa luminaţie la casele publice”.

La 29 iulie 1848, „într-o cîmpie înconjurată cu arbori, ce este la marginea oraşului, pe locul unde mai târziu s-a amenajat parcul Zăvoi, s-au adunat cetăţenii din Râmnicu Vâlcea”, pentru depu­nerea jurămîntului pe Constituţie. La ceremonie au fost de faţă autorităţile locale revoluţionare în frunte cu administratorul judeţului. Garda naţională, ca simbol al libertăţilor cucerite, a fost prezentă la această  demonstraţie în frunte cu comandantul ei, Grigore Davidescu, numit în această funcţie cu gra­dul de căpitan. Cetăţenii oraşului, care făceau parte din gardă, au venit la manifestaţie cu cele cinci stea­guri tricolore, pe care se afla scrisă deviza: „Dreptate -Frăţie“. La tribuna împodobită cu ramuri verzi, după ce s-au citit cele „21 de puncturi din Constituţie”, Dumitru Zăgănescu, comisarul extra­ordinar pentru propagandă din judeţul Vâlcea, a ţi­nut un însufleţitor discurs de peste o oră, în care a arătat „cele mai vii expresii asupra drepturilor naţionale”. Mii de aclamaţii s-au auzit la sfîrşitul cuvântării. Mulţimea striga într-un glas: „Să trăiască poporul Român! Să trăiască Constituţia şi Guver­nul Provizoriu!”. Într-un entuziasm de nedescris, în­treaga adunare a depus jurămîntul pe Constituţie.

Documentele atestă că „într-acest pompos alai se afla şi dl. Anton Pann, profesor de muzică, îm­preună cu ciţiva cântăreţi din aceeaşi profesie, care au  alcătuit o muzică vocală, cu nişte versuri prea frumoase, puse pe ton naţional, plin de armonie şi triumfal, cu care a ajuns entuziasmul de patrie în inimile tuturor cetăţenilor.

Acest cîntec nu este al­tul decît Deşteaptă-te, române!, intonat pentru întâia oară în Ţara Românească, la Râmnicu Vâlcea, ajuns azi Imnul Național al României.

Manifestaţia s-a încheiat cu o grandioasă defi­lare prin oraş, cu „muzică vocală“, manifestanţii strigînd lozincile: „Să trăiască poporul român, Consti­tuţia şi Guvernul!

În urma invadării ţării de către trupele străine şi a înăbuşirii revoluţiei prin forţa armelor celor două imperii’ vecine, otoman şi ţarist, masele ţărăneşti şi trupele de voluntari erau hotărîte să apere cu preţul vieţii cuceririle revoluţionare. Astfel, la Troianul, lîngă Râmnic, s-a organizat un centru de rezistenţă în jurul căruia s-au grupat toate forţele revoluţionare. Comandantul, generalul Gheorghe Magheru, lansează din tabără o chemare către popor, pe care îl invită să alerge „cu orice arme veţi avea: securi, lănci, coase, puşti, care au fost armele vitejilor  noştri străbuni”.

Singura speranţă a celor ce luptaseră pentru li­bertate era în acele clipe tabăra de la Troianul, unde flutura încă steagul revoluţiei. Ţăranii şi vo­luntarii înarmaţi mergeau pe drumurile ce duceau spre armata revoluţionară a lui Magheru. Unităţi otomane trec însă Dunărea şi se îndreaptă spre Râm­nic, poziţiile lui Magheru fiind ameninţate şi de o brigadă rusă formată din cinci mii de soldaţi, ce înaintau pe sub munte.

Tabăra se pregătea de luptă. În ziua de 26 sep­tembrie, generalul-comandant ordonă o trecere în revistă a taberei militare, cu scopul de a cunoaşte spiritul trupelor. Cei 30 000 oameni, însufleţiţi de un adînc patriotism, depun jurămîntul de credinţă  şi se angajează să apere programul revoluţiei şi patria aflată în primejdie.

„Trăznetul cel mai îngrozitor n-ar fi putut produce o senzaţie mai puternică — scrie Gazeta de Transilvania -— , cînd s-a aflat despre dizolvarea ta­berei fără luptă”. Un martor ocular relatează: „Nu găsim, expresiuni ca să descriem mînia dorobanţi­lor şi a pandurilor militari”.

Generalul Magheru, însoţit de un grup de fruntaşi revoluţionari şi de ofiţeri demisionaţi din armată, a trecut apoi în Transilvania.

Prin dizolvarea taberei militare din Oltenia, la 28 septembrie 1848, lupta revoluţionară începută la 9 iunie a fost înăbuşită de trupele externe care, prin forţă şi teroare, reinstaurează “ordinea” regulamentară.

Revoluţia de la 1848 a însemnat un uriaş salt pe calea maturizării idealului naţional, înfăptuit ulterior prin luptele şi jertfele successive ale mai multor generaţii. Ea a avut un puternic caracter unitar, provenit din comunitatea de aspiraţii ale maselor largi populare pentru cucerirea libertăţii sociale şi naţionale.