Patru copii au furat tot ce au găsit într-un autoturism parcat în Râmnicu Vâlcea

0
84

 

 

La data de 19 ianuarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea au fost sesizaţi cu privire la faptul că persoane necunoscute au furat dintr-un autovehicul un telefon mobil şi o pereche de încălţăminte. În urma investigaţilor efectuate, oamenii legii au reuşit să stabilească identitatea principalilor suspecţi, respectiv patru copii cu vârste de 12 şi 13 ani, toţi din Râmnicu Vâlcea. Prejudiciul de aproximativ 2100 de lei a fost recuperat în totalitate, fiind predat părţii vătămate. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat şi pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale. Poliţiştii menţionează că de obicei cei ce săvârşesc astfel de fapte urmăresc sustragerea unor bunuri din automobile sau părţi componente ale acestora, pe care să le poată valorifica ulterior. În general, făptuitorii caută radio-casetofoane, oglinzi, roţi de rezervă, trusă de scule, chiar roţile montate ale autoturismului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.