Infracţiuni şi accidente rutiere în Tomşani, Ocnele Mari şi Râmnicu Vâlcea

0
86

 

 

În data de 07 ianuarie a.c., în jurul orei 18.10, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Oraşului Horezu l-au depistat în trafic pe N. Ion, de 56 de ani, din com. Tomşani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 646 – Tomşani, iar la solicitarea organelor de poliţie, acesta a refuzat să se supună testării cu aparatul etilotest şi s-a sustras de la prelevarea de mostre biologice. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de monstre biologice. La data de 07 ianuarie a.c., în jurul orei 16.05, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Ocnele Mari l-au oprit în trafic pe S. Mihai, de 62 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe str. 22 Decembrie, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. S. Mihai a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,20 mg/l în aerul expirat şi a fost condus la spital în vederea recoltării probelor biologice de sânge. În cauză a fost  întocmit dosarul penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. La data de 07 ianuarie a.c., în jurul orei 19.00, P. Elena, de 21 de ani, din mun. Rm. Vâlcea, a condus un autoturism pe str. Morilor, din localitate, iar într-o curbă, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum (carosabil acoperit cu polei) şi a intrat pe contrasens, în coliziune cu un autoturism condus de C. Zabăr, de 35 de ani, din mun. Rm. Vâlcea, care circula din direcţia opusa. Ambii conducătorii au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. În urma evenimentului a rezultat vătămarea uşoară a pasagerilor M. Claudia, de 42 de ani, din com. Dăeşti şi a lui B. Constantin, de 42 de ani, din mun. Rm. Vâlcea. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.