Specialiştii au anunţat că în sudul, sud-estul şi estul ţării, cantităţile de precipitaţii vor fi sub mediile normale ale perioadei Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele trei luni (ianuarie – martie 2016). Specialiştii precizează că valorile termice se vor situa peste cele normale ale perioadei în mai multe zone ale ţării. În privinţa precipitaţiilor, ANM spune că în estul, sud-estul şi local sudul ţării acestea se vor situa sub mediile normale.
Prognoza meteo pentru Ianuarie
Prima lună a anului 2016 va avea temperaturi apropiate de mediile normale ale perioadei în centrul, nordul şi local în vestul ţării, în timp ce în restul regiunilor se vor înregistra valori termice peste cele normale. Astfel, În Banat, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia se vor înregistra maxime de până la 2 grade, iar în Crişana şi Moldova mercurul din termometre se va situa în jurul valorii de -2 grade. În centrul şi în nordul ţării se vor înregistra – 4…-6 grade. Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi în general apropiate de mediile multianuale în estul, sud-estul şi sudul ţării, iar în restul regiunilor vor avea o tendinţă de excedent.
Prognoza meteo pentru februarie
Temperatura medie lunară a aerului se va situa în general în limite apropiate de mediile climatologice, exceptând sud-estul, sudul şi local estul şi vestul ţării, unde valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale. Specialiştii anunţă că în Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi Banata maximele se vor încadra între 2 şi 8 grade Celsius. În Moldova şi Crişana se vor înregistra valori cuprine între 0 şi 2 grade. În Transilvania şi în Moldova se vor înregistra valori cuprinse între -4 şi 0 grade. Cantităţile lunare de precipitaţii vor prezenta în general o tendinţă spre excedent, exceptând estul, sud-estul şi local sudul ţării, unde acestea vor fi apropiate de mediile multianuale.
Prognoza meteo pentru martie
Temperatura medie lunară a aerului va avea valori peste mediile climatologice în sudul, sud-estul şi local vestul ţării, iar în celelalte regiuni valorile termice se vor situa, în general în limite normale. Concret, Maramureş, Transilvania şi în nordul Moldovei se vor înregistra valori termice cuprinse între 0 şi 4 grade. În Moldova şi Crişana se vor înregistra maxime de până la 6 grade. În Banat, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, temperaturile se vor situa în jurul valorilor 6…10 grade. Precipitaţiile lunare se vor putea situa peste normalul climatologic în cea mai mare parte a ţării. Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia şi au un grad de realizare de aproximativ 60%. Este estimată distribuţia temperaturilor medii lunare, precum şi distribuţia cantităţilor lunare de precipitaţii, iar fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.
Citeste mai mult: adev.ro/nzv7f7