Germanii au început să le dea foc refugiaților musulmani!

0
75

FeuerDouă imobile învecinate în care erau găzduiți migranți au luat foc miercuri noaptea în landul german Bavaria iar poliția suspectează că este vorba despre incendiere, relatează presa internațională. 12 persoane s-au intoxicat ușor cu fum. Un bărbat de 22 de ani a fost arestat după aceste incidente produse în localitatea Wallerstein.

Aceste noi elemente completează imaginea crizei generate de cei un milion de migranți pe care Germania i-a primit anul acesta și care au dus la dispute în sânul formațiunii de guvernământ CDU.

Creșterea numărului de migranți a fost urmată de creșterea incidentelor de tipul incendierilor. Peste 200 de astfel de cazuri au fost semnalate în 2015 dar autoritățile au reușit să trimită în judecată doar câțiva dintre agresori.

migrants_germanyÎn mesajul de Crăciun, președintele german Joachim Gauck a lăudat răspunsul autorităților la criza migranților și s-a pronunțat pentru pedepsirea exemplară a celor care recurg la violențe împotriva solicitanților de azil.

„Am arătat de ce suntem capabili în termeni de bune intenții și profesionalism dar și în arta improvizației (…) Însă incendierile și atacurile împotriva celor fără apărare merită dispreț și pedepse”, a spus el.

Cancelarul german Angela Merkel a promis săptămâna trecută o reducere semnificativă a numărului de migranți în urma criticilor tot mai incisive din interiorul partidului său.

palestinian_girlCirca 40% dintre migranții care au plecat spre Germania în 2015 provin din state balcanice considerate sigure. Aceștia nu au nicio șansă de a obține permisiunea de ședere în țară. Restul sunt sirieni, afgani și irakieni.

BBC notează surprinzătoarea evoluție a cazului unei adolescente palestiniene care a izbucnit în lacrimi în fața cancelarului Merkel astă vară, când aceasta i-a spus că nu toți refugiații pot rămâne în țară și că „politica poate fi dură”.

Reem Sahwil (foto dreapta jos), 14 ani, a fost informată de autorități că ea și familia sa vor putea rămâne în Germania până în 2017.

Sursa: paginadepolitica.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.