Două noi parcuri fotovoltaice la Vâlcea – Bujoreni și Bălcești

0
141

decembrie 7, 2015

fotov 1Judeţul Vâlcea va avea în 2016 două noi parcuri fotovoltaice, unul în comuna Bujoreni, iar cel de-al doilea în oraşul Bălceşti, în parcul industrial, urmând să asigure astfel energia electrică şi pentru companiile care vor dezvolta aici investiţii.

În schimb, în Bujoreni, localitatea limitrofă a municipiului Râmnicu Vâlcea unde s-au dezvoltat în ultimii ani trei cartiere rezidenţiale, edilul Alexandru Roşu spune că era necesară o astfel de investiţie.

„Este o energie verde şi sunt convins că prin această investiţie va exista o dinamizare a zonei imobiliare. Din discuţiile cu compania care va realiza această investiţie, avem garanţia că iluminatul stradal şi al instituţiilor publice, primărie, şcoli, dispensar va fi asigurat. Este o investiţie deci extrem de utilă”, a declarat primarul Roşu, citat de Agerpres.

La Bălceşti, parcul fotovoltaic care va fi realizat în incinta parcului industrial va asigura energie electrică pentru celelalte companii care vor dezvolta investiţii în zonă.

„Acesta a fost unul dintre argumentele investitorului care va realiza pe un hectar acest parc. Plus că pe lângă acestea de energie electrică ieftină vor beneficia şi instituţiile publice din Bălceşti – şcoli, liceul, parchet, judecătorie, primărie, cămin de bătrâni. Anul viitor va fi gata. Oricum în primăvară se va rezolva şi introducerea gazelor în parc. Noi mizăm pe triunghiul Craiova- Balş-Bălceşti şi pe aducerea unor companii din domeniul componentelor auto pentru uzina doljeană, dată fiind distanţa destul de mică dintre noi şi Craiova”, a declarat primarul Ion Curelaru.

În prezent, în judeţul Vâlcea există trei parcuri fotovoltaice funcţionale – Horezu, Şirineasa, Mihăeşti şi alte patru în diferite faze de proiect. – menționează publicația Focus Energetic http://www.focus-energetic.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.