Deputatul Constantin Rădulescu mobilizează POPORUL PESEDIST pentru alegerile din 2016!

0
87

Joi, 17 decembrie 2015, la sediul Organizaţiei Judeţene a PSD, din municipiul Râmnicu Vâlcea, începând cu orele 17:00, s-a desfășurat o nouă ședință a Biroului Permanent al PSD Vâlcea!

„Această reuniune vine după ce, în prealabil, am ținut întâlniri zonale cu prietenii și colegii noștri din conducerile teritoriale ale PSD din județ. Au fost întâlniri de bilanț, ca de sfârșit de an și iată că joi ne-am reunit în Biroul Permanent, pentru a discuta și concluziile acestor întâlniri pe zone. Am desfăşurat întâlnirile zonale în următoarele localităţi: Slătioara, Govora, Drăgășani, Brezoi, Nicolae Bălcescu și Diculeşti.

Joi, 17 decembrie 2015, am stabilit că în perioada imediat următoare vom avea ca preocupare principală consolidarea organizațiilor în care am identificat o mai mare nevoie de sprijin şi organizare a activităţii politice, dar și declanșarea procedurilor interne de selectare și desemnare a candidaților pentru funcțiile de primari și consilieri.

Întrucât, colegii au solicitat ca o parte dintre locurile de pe lista de Consilieri Județeni să fie date de organizațiile arondate zonelor respective, am convenit ca în luna ianuarie să avem deja clarificată această procedură.

Tot în luna ianuarie vom avea și o centralizare a listelor cu cei care urmează să ne reprezinte în alegerile locale din 2016, iar până la sfârșitul lui ianuarie vrem să avem și orientările pentru echipa tehnică de campanie electorală, pentru că ne dorim ca în cel mai scurt timp să structurăm și programul electoral cu care ne vom prezenta în fața vâlcenilor!” – declarație deputat Constantin Rădulescu, Președinte PSD Vâlcea.

În aceeași ședință a Biroului Permanent Județean au mai fost abordate și probleme specifice legate de baza de date a Organizației Județene. Totodată, membrilor Biroului Permanent le-a fost înmânat, spre a fi prezentat în organizații, „Codul de Etică și Conduită al PSD” și fișele pe care urmează să le completeze toți candidații PSD ce vor fi validați, spre a fi trecuți pe liste la alegerile locale din anul 2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.