Daniela Oteșanu a dăruit și în această lună „Bucurii pentru copii!”

0
85

 Bucurii Pentru Copii daruite de președinta Organizației Județene de Femei a PSD Vâlcea Daniela Oteșanu. Doamnele și domnișoarele din Biroul Județean al OFSD au fost la finele săptămânii trecute la copii din comunele Pesceana și Roești. 170 de copii au primit cadouri ce au constat în pungi cu dulciuri și spectacole inedite cu teatrul de păpuși. Daniele Oteșanu ne-a precizat că: „Este un proiect care a luat naștere din dragoste pentru copii si din dorița de a oferi acestora o alternativă la ceea ce este pe piață în acest moment. Textele teatrului de păpuși au fot unele vesele  pline de umor, inspirate de felul în care copiii își exprimă gândurile și cuvintele, de întrebările pe care ei și le pun la vârste atât de mici și de felul în care ei văd relația de prietenie. Pe de alta parte, totul a fost conceput ca o expresie a relatiei unice parinte-copil. Copiii sunt foarte sensibili la conflictele adulților și învață foarte mult observând comportamentele altora. Dacă cei mici văd că părinții se înfurie, strigă unul la celălalt, vor învăța că este în regulă să țipe când au o problemă. Copiii ai căror părinți îi lovesc, vor avea tendința de a lovi și ei. Băieții pot deveni mai agresivi, iar fetele mai stresate, deprimate atunci când văd certuri între părinți. Acei copii care sunt  expuși la violență sau educați prin metode violente, atât verbal cât și fizic, pot dezvolta probleme emoționale și comportamentale care îi împiedică să dezvolte relații sănătoase cu ceilalți copii și care le vor afecta viața relațională ca adulți. De aceea este nevoie de timp, efort și de un mediu cald și calm acasă. Primul lucru este să îi oferi micuțului ocazii pentru a exersa noi abilități. La fiecare vârstă, provocarile sunt altele. Când este mic, va dobandi încredere să se dea pe tobogan, sa urce scările. Mai târziu, va învața să își facă un sandwich. Și, treptat, va găsi el însuși soluții pentru provocările vieții sale. Campania „Bucurii pentru copii” va continua și după sărbători. Ne gîndim ca în fiecare lună să fim prezenți cu astfel de cadouri și spectacole și în alte localități alte județului. ”

Daniela Oteșanu le-a mulțumit colegelor din Biroul OFSD Vâlcea care s-au implicat și au sprijinit aceste acțiuni.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.