Domnule primar Sandu Ion, vă rugăm să ne faceţi un scurt istoric al mandatului dumneavoastră.
Am asfaltat un drum de 4 km care duce în satul cel mai mare din comună, un sat care are circa 700 de locuitori din cei 2400 cât are localitatea, unul din cele opt sate ale comunei. Alături de acest sat este chiar şi satul reşedinţă, satul Perişani care are şi el aproximativ 300 de locuitori. Acest drum a fost modernizat prin investiţie europeană şi a reuşit să le pună la dispoziţie condiţii optime de trafic celor circa 1000 de persoane din cele două sate.
Celălalt drum este tot un drum comunal, are 1,850 km, un drum care stă la dispoziţia cetăţenilor din satul Codreni. Este satul cel mai mic din comuna noastră. Am reuşit această investiţie pentru că în anul 2004, în acel cătun nu se putea intra, nici cu carele nu puteau merge să-şi transporte alimentele. Am încercat în perioada anterioară să modernizez, am pietruit, am încercat să întreţinem dar alunecările de teren făceau în aşa fel încât de fiecare dată să rămânem fără drum de intrare în satul respectiv. Însă, acum în urma acestei investiţii, s-au făcut consolidări, s-au creat rigole pentru scurgerea apelor şi, bineînţeles, asfaltarea drumului care din punctul meu de vedere este unul funcţional şi cred că oamenii de acolo, chiar dacă sunt puţini ca număr, îşi vor reabilita si ei locuinţele, vor veni, probail, şi investitori pentru că este unul din cele mai frumoase sate, are cea mai bună aşezare. Şi celelalte sate sunt foarte frumoase.
O altă investiţie de marcă este chiar Căminul Cultural care este vis-a-vis de Primărie, arată foarte frumos. Eu consider că este o construcţie rar întâlnită în zona judeţului şi chiar şi din afara judeţului datorită arhitecturii. Este o realizare foarte importantă. Toată investiţia a fost făcută din bugetul sărac al comunei noastre, realizată în regie proprie şi a avut un cost diminuat. A fost 1/3 din cât a fost prevăzut în proiect.
Am mai costruit Centrul de Informare Turistică, centru care va fi recepţionat peste câteva zile. Va crea şi două locuri de muncă, apoi va fi partea de informare turistică a comunei noastre care are mare importanţă în zonă pentru că turiştii nu vor vizita numai comuna noastră, ci vor vizita întreaga zonă a Loviştei. Localitatea Perişani este înconjurată de castre construite de romani în perioada secolului I şi II când au trecut prin zona noastră. Vorbim de castrele romane din comunele vecine, din Berislăveşti, Titeşti, Racoviţa, Câineni şi chiar din satul Pripoarele din comuna Perişani. Mai putem informa turiştii că avem două trasee turistice, unul care merge pe muntele Cozia, iar celălalt merge pe munţii Făgăraş în vârful Negoiu care se uneşte cu cele două trasee din Avrig şi Braşov. Acest proiect a fost bine urmărit de la elaborarea lui până la prima etapă.
Altă investiţie de marcă în localitatea Perişani este alimentarea cu apă, lucrare ce sper să fie finalizată până la sfârşitul anului, alimentare cu apă în satul Poiana. Acest proiect vine în completarea reţelei de alimentare cu apă în comună. Iniţial am început o investiţie de alimentare cu apă finalizată în anul 2006 pe 15,7 km prin fostul program SAPARD, lucrare ce a costat circa 23 miliarde, apoi din bugetul local am promovat încă 2-3 reţele de alimentare cu apă, ajungând în momentul de faţă la o reţea de apă de circa 38 km, iar acum mai venim cu încă 8 km. Nu multe comune au o suprafaţă aşa de extinsă de reţea de alimentare cu apă. Acest lucru înseamnă că trebuie să întreţinem tot atâţia km de drumuri, săteşti ori comunale sau judeţene pentru că pe acolo este şi reţeaua de alimentare cu apă.
Baza sportivă este gata?
Nu este gata, va fi finalizată în primăvară. Anul acesta am reuşit să montăm tribunele, am adus pământul vegetal pentru cultivarea gazonului. Construcţia este gata şi ne mai rămâne ca în primăvară să putem să punem gazonul, iar în etapa a doua a anului să o putem pune în funcţiune, ca jucătorii să poată să joace pe teren, şi, de ce nu, să tindem spre promovarea echipei în divizia C, în Liga a III-a, pentru că au potenţial. Avem cea mai tânără echipă din judeţ. Media de vârstă este în jur de 20 ani.
Ce se va întâmpla în următorii patru ani?
Noi avem în vedere şi proiecte viitoare pentru localitatea noastră, proiecte care se regăsesc în strategia de dezvoltare a localităţii, care vine şi completează anual toate propunerile noastre de investiţie pentru a finaliza într-un fel sau altul lucrări de infrastructură din localitate, pentru a putea pune în mişcare agroturismul atât de bogat dar neexploatat, nevizitat încă din cauza problemelor de infrastructură şi anume, grava problemă a drumului naţional DN 7 D care, practic, este un zid de trecere ce nu permite intrarea în localitatea noastră dinspre Sibiu prin Câineni, Titeşti spre Perişani şi dinspre Curtea de Argeş prin Sălătrucu din partea estică a localităţii.
Cu tenacitatea care vă caracterizează veţi rezolva şi această problemă.
Nu depinde de mine. Dacă ar fi depins de mine cred că era primul proiect rezolvat. Din păcate CNADNR- ul este cel care administrează acest sector de drum. La toate insistenţele mele, din tot ceea ce am reuşit să fac a fost doar faptul că o mică parte din mişcarea CNADNR-ului prin refacerea studiului de fezabilitate întocmit în anul 2010 pentru acest drum îmi aparţine. Dar nu are importanţă. Este insuficient. Bănuiesc că anul viitor va avea în vedere finaţarea cel puţin pentru proiectul tehnic, proiect ce va costa mult mai mult decât studiul de fezabilitate şi, probabil, peste doi ani de zile să se reuşească promovarea unei finaţări de începere a lucrărilor pentru că cei 31 km de drum, după estimările specialiştilor, care nu pot costa mai puţin de 17 milioane de euro, ceea ce mi se pare foarte mult dacă se vor consuma din bugetul naţional. Dacă se vor face eforturi pentru promovarea unui proiect de finanţare europeană atunci ar fi cu totul altceva, ar fi mult mai simplu.
Vă mulţumim foarte mult şi vă dorim succes în continuare!
Material realizat de Gheorghe Smeoreanu (Criterii Naţionale) şi Tiberiu Pîrnău (Ziarul de Vâlcea) în cadrul proiectului Primarii judeţului Vâlcea – 2016