Șpârle și șopârle, 29.10.2015

0
86
  • Deputatul Cristian Buican a uitat de unde a plecat și cine i-a dat votul să ajungă în Parlament. Șeful liberalilor nu a mai trecut DE ANI DE ZILE prin unele comune din colegiu, pe la primari, consilieri locali, cetățeni, să se intereseze de problemele comunităților locale. Malaia și Racovița sunt doar două exemple. Primarul Sergiu Bogdan spune că pe deputatul Buican nu l-a mai văzut la față de la alegerile locale din 2012! Grav este că Buican nu și-a ajutat nici măcar comuna natală, Perișani. E adevărat că și-a ajutat familia, pe care a inițiat-o în tot felul de afaceri profitabile.

 

  • Primarul Constantin Bărzăgeanu, din Mihăești, este implicat trup și suflet în rezolvarea problemelor locale. Iarna este șeful coloanei auto care deszăpezește localitate, fiind șoferul unuia dintre utilaje. Bravo lui!

 

  • O felicităm sincer pe colega Nicoleta Chera, de la „Jurnal Vâlcean”, pentru ultimele anchete apărute în publicația pe care o conduce. Jurnalista a devoalat afacerile patronului Gică Păsat (cel mai slab președinte din istoria Consiliului Județean Vâlcea!!!) de la Primăria Râmnicului, de pe vremea pușcăriașului liberal Emilian Frâncu. Firma lui Păsat, Interinstal, a încasat miliarde de lei, bani publici, prin încredințări directe pentru lucrări de calitate îndoielnică. Procurorii DNA au mai deschis un dosar!

 

  • Cristian Buican a fost chemat la București de șefa Alina Gorghiu, care l-a certat pentru că vâlceanul năbădăios s-ar fi lăudat că are o altfel de relație cu președintele sexy de la PNL și de aceea își permite să aibă la Râmnicu Vâlcea un candidat cu dublă condamnare pentru corupție!

 

  • În mod indirect, fostul primar Mircia Gutău s-a răzbunat pe „prietenul” său, Bogdan Costinescu, acum consilier local aflat în trena deputatului Romeo Rădulescu. Proaspăt intrat în PNL, Gutău a ajuns să aibă o mică influenţă asupra consilierilor locali liberali şi independenţi, astfel că la şedinţa CL de miercuri, Costinescu „Pătrăţel” a fost „faultat” de 11 consilieri care l-au împiedicat să ajungă în funcţia de reprezentant AGA la societatea ETA, în urma demisiei lui Iulian Voicu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.