Săptămâna trecută, primarul interimar al Râmnicului, Ion Gigi Matei, a semnat, la Bruxelles, alături de alţi edili din Pactul Primarilor („Convenant of Mayors”) şi din Iniţiativa Pactului Primarilor de Adaptare la Schimbările Climatice („Mayors Adapt”), noul Pact Integrat al Primarilor asupra Climatului şi Energiei, cu măsurile ce urmează a fi luate, în contextul schimbărilor climatice, până în anul 2030. Semnatarii noului Pact s-au angajat în numele comunităţilor pe care le reprezintă asupra unui plan de acţiune cu mai multe componente: reducerea emisiilor de carbon cu cel puţin 40% până în 2030 prin îmbunătăţirea eficienţei energetice şi utilizarea energiilor regenerabile; creşterea rezistenţei la impactul schimbărilor climatice; transpunerea acestor angajamente într-o serie de etape concrete, incluzând un Plan de Acţiune privind Energia Durabilă şi Mediul care să definească măsurile şi efectele preconizate; monitorizarea şi raportarea progreselor înregistrate în acest cadru de acţiune; promovarea acestei iniţiative, a rezultatelor obţinute şi a experienţei acumulate în relaţiile cu alte comunităţi din Uniunea Europeană şi din întreaga lume. Toate aceste măsuri au fost stabilite în perspectiva orizontului de timp 2050, pentru care noul Pact Integrat al Primarilor îşi asumă accelerarea decarbonizării teritoriile reprezentate cu efect în menţinerea încălzirii globale sub 2 grade Celsius, un argument în plus pentru poziţia pe care Uniunea Europeană o va va avea la negocierea unui acord internaţional în acest sens la conferinţa Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (COP21) ce va avea loc la sfârşitul anului la Paris.