După învățătura Bisericii Ortodoxe, cei care urmeaza să se căsătorească trebuie să îndeplinească o serie de condiții religioase, cum ar fi: să fie creștini ortodocşi botezaţi, membrii ai Bisericii Ortodoxe, să nu fi fost logodiţi bisericește cu o altă persoană sau căsătoriţi bisericește ori civil, să nu se fi căsătorit de trei ori, să nu se afle în legătură de înrudire spirituală ori religioasă în grade, să nu fi primit hirotonia sau hirotesia în vreo treaptă a preoţiei și nici una dintre persoane să nu fi depus voturile monahale.
Mai sunt şi alte impedimente religioase, printre care amintim că Biserica prevede nu numai vârsta minimă de la care se poate săvârşi Taina Căsătoriei, ci şi pe cea maximă. După Sfântul Vasile cel Mare, un bărbat ajuns la vârsta de 70 de ani şi o femeie ajunsă la vârsta de 60 de ani nu mai au voie să se căsătorească. De asemenea, se opreşte căsătoria când se constată o diferenţă prea mare de vârstă între persoane, căci după Sfinților Părinți, când diferența este mai mare de 15 ani, se consideră că scopul respectivei căsătorii este desfrânarea. De menţionat este faptul că nu li se poate administra Taina Cununiei nici celor deja căsătoriţi – civil sau bisericeşte – de trei ori, chiar dacă respectivele căsătorii s-au încheiat ca urmare a decesului unuia dintre soți. Măsura de a nu se permite căsătoria a patra s-a luat la un sinod întrunit la Constantinopol în anul 920, fiind acceptată în întreaga Ortodoxie.
Potrivit canoanelor, persoanele care vor să se căsătorească trebuie să se mărturisească în prealabil şi să primească dezlegare de păcate, ca și nașii lor.
Un alt aspect important sunt tradiţiile populare legate de slujba cununiei, care pot afecta uneori solemnitatea şi buna desfăşurare a Sfintei Taine, provocate de tendinţa nuntaşilor de a respecta anumite gesturi superstiţioase, precum „călcatul pe picior“, găleţile cu apă turnate în faţa bisericii, bomboanele aruncate la „Isaie, dănţuieşte…”, şi care ar putea fi evitate foarte simplu, printr-o cateheză corespunzătoare a viitorilor miri.
Conform vechilor rânduieli, cununia se săvârşea după Liturghia de duminică, în strânsă relaţie cu aceasta, pentru ca la acest eveniment important să participe toată comunitatea care, mai înainte, se rugase la Sfânta Liturghie, în vechime, existând obiceiul ca înainte ca un băiat şi o fată să se căsătorească, să se facă anunţuri în biserică, anunţuri publice, cu cel puţin trei săptămâni înainte, pentru ca întreaga comunitate să participe la evenimentul şi la bucuria respectivă.
Nunţile făcute sâmbăta, urmate de petrecerile care se prelungesc până duminică dimineaţa, când creştinii se pregătesc de Sfânta Liturghie, sunt o practică nerecomandată.
De multe ori, cei ce solicită Taina Cununiei consideră slujba din biserică doar o etapă, poate chiar o etapă neesenţială, o simplă tradiţie, o conformare cu voinţa părinţilor sau a bunicilor, însă această mentalitate trebuie corectată, învăţându-i pe tineri că ceea ce se întâmplă în biserică este însăşi inima evenimentului pe care ei îl sărbătoresc. Aşa cum trupul are nevoie de inimă pentru a pulsa viaţa în el, căsătoria dintre un tânăr şi o tânără are nevoie de o inimă spirituală, care este Taina cununiei.
