Cinci percheziţii pe raza judeţului Vâlcea într-un dosar de înşelăciune şi fals

0
72

 

La data de 8 octombrie, s-au desfăşurat cinci percheziţii pe raza judeţului Vâlcea într-un dosar de înşelăciune şi fals. La descinderi au participat poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT, iar ca urmare a acestora un bărbat a fost arestat preventiv. Din cercetări a reieşit că din anul 2014 persoanele bănuite de comiterea faptelor ar fi postat anunţuri prin intermediul unor site-uri de profil, prin care ofereau locuri de muncă în străinătate, utilizând în acest sens datele unor firme, fără să fie autorizate. De asemenea, în acest context, persoanele în cauză ar fi pretins victimelor diverse sume de bani pentru întocmirea dosarelor fictive de recrutare, angajare şi transport, sume care erau depuse în conturi deschise la diferite unităţi bancare, pe numele altor persoane. În urma probatoriului administrat până în prezent, s-a luat măsura arestării preventive faţă de un bărbat, pe o perioadă de 30 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals informatic, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. În cauză s-a colaborat cu Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă. La activităţi au participat şi jandarmi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.