În perioada 03–04.10.2015, pe str. General Praporgescu – segmentul cuprins între intersecţia cu str. Al. I Cuza şi cea cu bd. Tudor Vladimirescu – se va desfăşura cea de-a cincea ediţie a Zilei Recoltei, o manifestare tradiţională a comunităţii Râmnicului, programată pentru primul week-end al lunii octombrie. La această ediţie vor participa aproximativ 30 de cultivatori de legume şi fructe, producători ai unor produse tradiţionale din legume şi fructe, procesatori de carne şi de lapte, apicultori, cărora li se vor adăuga meşteri populari locali, dar şi o mustărie şi o unitate de alimentaţie publică. Programul artistic din cele două zile ale evenimentului va consta în evoluţii ale ansamblurilor Fanfara ”Gabriel Chaborschi”, ”Rapsodia Vâlceană” şi grupul de copii ”Voice Angels”. Noua locaţie de desfăşurare a Zilei Recoltei a fost aleasă ca urmare a lucrărilor ce afectează zona centrală, iar organizarea serbării a fost posibilă datorită sprijinului familiei Maria şi Ion Tudor – care a pus la dispoziţie, cu titlu gratuit, terenurile pentru desfăşurarea unor activităţi aferente manifestării – a Instituţiei Prefectului Vâlcea şi a proprietarului imobilului JetSet – care au facilitat alimentarea cu energie electrică necesară.
Traficul rutier pe această porţiune din strada General Praporgescu va fi restricţionat complet începând cu data de joi, 01.10.2015, de la ora 16.00, până cel mai târziu în data de luni, 05.10.2015, ora 10.00, permiţându-se doar accesul maşinilor clienţilor restaurantelor din zonă, ale salariaţilor Consiliului Judeţean Vâlcea în parcarea instituţiei şi a celor de aprovizionare ale producătorilor prezenţi. Semnalizarea blocării se va face prin garduri de protecţie cu indicatoare rutiere de acces interzis sau deviere trafic, după caz, traseul de deviere sugerat fiind strada General Magheru.
Programul ediţiei 2015 a Zilei Recoltei este următorul:
- 3 octombrie
10.00 – deschiderea oficială
10.15 – 11.00 – concert al fanfarei ”Gabriel Chaborschi”, dirijor prof. Constantin Andrei
14.00 – 16.00 – spectacol al ansamblului ”Rapsodia Vâlceană”, coordonat de prof. Elena Stoica
17.00 – 18.20 – spectacol al grupului de copii ”Voice Angels”, coordonat de prof. Camelia Clavac
- 4 octombrie
11.00 – 12.00 – concert al fanfarei ”Gabriel Chaborschi”, dirijor prof. Constantin Andrei
14.00 – 16.00 – spectacol al grupului de copii ”Voice Angels” coordonat de prof. Camelia Clavac
17.00 – 19.00 – spectacol al ansamblului ”Rapsodia Vâlceană”, coordonat de prof. Elena Stoica
afiş ataşat