Alti 1000 de oameni au fost concediaţi de la Oltchim în iunie 2013, după intrarea in insolventă. Sute de angajaţi ai combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea vor fi concediaţi în această toamnă. Pe listele cu disponibilizaţi se regăsesc şi 110 argeşeni care-şi desfăşoară activitatea în cadrul Diviziei Petrochimice Bradu. În total, peste 300 de salariaţi ai combinatului chimic Oltchim vor rămâne fără loc de muncă în această toamnă. Listele nominale cu disponibilizaţii vor fi publice joi, când ar trebui să se întâlnească şi membrii Comisiei Paritare de Negociere pentru discuţii pe tema concedierilor. Potrivit criteriilor prevăzute în contractul colectiv de muncă, primii vizaţi pentru concediere ar trebui să fie angajaţii care deţin o firmă, au fost sancţionaţi pentru indisciplină, cumulează pensia cu salariul sau care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a se pensiona. Sindicaliştii opinează, însă, că aceste criterii nu se vor respecta şi că din combinat vor pleca persoanele care nu sunt agreate de cei care alcătuiesc listele, respectiv de şefii de secţii. „Domnul director Avram le-a lăsat mână liberă şefilor de secţii şi servicii, iar cine nu e agreat de şefi „zboară”, aşa cum s-a întâmplat şi data trecută. În 2013, cu excepţia celor care au solicitat să fie disponibilizaţi, ceilalţi au fost daţi afară pentru că nu i-au vrut şefii. Cu siguranţă criteriile de concediere nu se vor respecta, sunt şefi de secţie care au firmă, dar care nu vor fi concediaţi. De asemenea, sunt zeci de salariaţi care mai au un an sau doi până la pensie şi care au solicitat să plece, dar nu li s-a aprobat cererea”, susţine Cristian Cornescu, liderul Sindicatului Victoria Oltchim. Sindicaliştii din Vâlcea sunt nemulţumiţi şi de faptul că pe lista celor concediaţi se vor regăsi mai mulţi vâlceni, decât argeşeni, în condiţiile în care, spune ei, Divizia Petrochimică Bradu nu mai produce nimic de câţiva ani. Potrivit contractului colectiv de muncă, angajaţii care vor fi disponibilizaţi în această toamnă au dreptul să primească, în funcţie de vechime, între 3 şi 12 salarii compensatorii şi indemnizaţie de şomaj. Combinatul Oltchim a notificat deja Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea că va face concedieri în această toamnă.
adevarul.ro