Șpârle și șopârle, 24.08.2015

0
76

• Mai mulţi pacienţi ne-au semnalat faptul că apa provenită din ploile abundente din ultimele zile s-a infiltrat şi a afectat câteva zone din Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Unitatea medicală respectivă este în plină „modernizare” pe bani europeni şi, de aceea ar fi bine ca CJ Vâlcea şi dirigintele de şantier să verifice cu maximă atenţie lucrările executate de UTI, firma băiatului „cu ochi albaştri” Tiberiu Urdăreanu.

• Se vede de la o poştă că deputatul Cristian Buican, copreşedintele PNL Vâlcea, a luat-o „pe arătură”! Potrivit presei locale, lui Buican i s-a pus „pata” pe directorul DGASPC Vâlcea, dr. Nicolae Badea, acuzat că nu mai răspunde la „comenzi politice” şi că nu angajează pe bandă rulantă lipitori de afişe de la liberali. Se aude că Buican ameninţă cu comisii de disciplină, însă nici Ion Cîlea, fostul preşedinte al CJ Vâlcea, nu a avut curaj să înfiinţeze o astfel de comisie, întrucât şi-a dat seama că nu găsise nici o abatere sau neregulă în activitatea directorului Nicolae Badea. Cât priveşte locurile de muncă vacante de la DGASPC Vâlcea, îi transmitem următoarele deputatului de carton Buican: s-au scos la concurs 64 de posturi şi au fost ocupate doar 5, cu precizarea că evaluarea candidaţilor s-a făcut profesionist şi fără nici un fel de ingerinţe politice.

• La o reuniune politică recentă, fostul deputat PSD, Vasile Bleotu, a anunţat cu emfază că zona Drăgăşani este fief social-democrat de peste 15 ani, taman de când Bleotu este preşedinte al organizaţiei municipale şi responsabil pe zona respectivă din judeţul Vâlcea. Poate Bleotu are memoria scurtă, dar îi reamintim noi că primar de Drăgăşani între 2000 şi 2008 a fost… liberalul Gheorghe (Bebe) Iordache, un personaj care ar fi câştigat toate bătăliile electorale dacă ar mai fi candidat în continuare.

• Credință și evlavie! Familia Ion și Maria Tudor a ajutat mai multe mânăstiri din județul Vâlcea, atât financiar cât și material. Stareții mânăstirilor vâlcene ne-au mărturisit că familia Tudor sprijină de ani de zile lăcașurile de cult din județul Vâlcea și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.