Șpârle și șopârle, 23.07.2015

0
70

• Fostul prefect de Vâlcea, Mircea Perpelea, candidat din partea Partidului Conservator la funcţia de primar al Râmnicului la alegerile locale din 2016! Este o variantă foarte plauzibilă şi care are mari şanse să devină realitate, în contextul în care mai toţi ceilalţi posibili contracandidaţi au probleme… cu DNA-ul. Conservatorii aşteaptă reacţiile şi opiniile râmnicenilor referitoare la propunerea candidaturii lui Mircea Perpelea, în prezent angajat în conducerea BNR şi cadru didactic la mai multe universităţi.

• În ciuda tuturor zvonurilor alarmiste apărute în ultima perioadă, fostul primar la Râmnicului, Emilian Frâncu, se simte bine din punct de vedere medical şi se bucură de „regimul deschis”. Potrivit relatărilor unei persoane care l-a vizitat recent în penitenciarul din judeţul Gorj, Frâncu se poate deplasa singur, fără nici un ajutor, chiar dacă, în luna octombrie, a suferit o operaţie la coloană. Cel târziu în luna martie 2016, Emilian Frâncu va fi eliberat condiţionat din închisoare, având în vedere că va împlini 60 de ani şi va executa jumătate din pedeapsa de patru ani.

• Miercuri, Guvernul a hotărât transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea în domeniul public al oraşului Băile Govora, judeţul Vâlcea şi pentru actualizarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

• Şefa conservatorilor vâlceni, Loredana Predescu, a devenit fericita mămică, la vârsta de 32 de ani. În urmă cu două săptămâni, doamna Predescu a născut un băieţel la o maternitate din Bucureşti. Reamintim că, anul trecut, Loredana Predescu a divorţat şi şi-a găsit „liniştea sufletească” în braţele unui mare… patron al gunoaielor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.