Senatorul Cotescu a primit răspuns de la Ministerul Finanţelor cu privire la finanţarea sectorului privat

0
65

 

 

Ca urmare a unei întrebări formulată de senatorul liberal Adrănel Cotescu, având ca obiect finanţarea sectorului privat, Ministerul Finanţelor Publice a comunicat recent următoarele: „Politicile guvernamentale pe anul 2015 şi orizontul 2016-2018 au în vedere un efort susţinut pentru a înscrie finanţele publice pe o traiectorie sănătoasă, pentru a restabili încrederea investitorilor şi a crea spaţiu fiscal pentru investiţii, care au efect multiplicator şi aport direct la formarea brută de capital fix. În contextul actual, al creşterii importanţei investiţiilor, inclusiv ca motor de relansare economică, precizăm că, începând cu anul 2013, România a implementat o serie de reforme ale gestiunii investiţiilor publice, bazată pe următoarele principii: prioritizarea investiţiilor publice, limitarea finanţărilor de la bugetul de stat, orientarea către acele proiecte finanţate în primul rând din programe europene. Crearea cadrului legal asociat reformei managementului investiţiilor publice, prin aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare şi a normelor aferente, va putea fi evaluat pe o perioadă mai lungă, România aflându-se la început în ceea ce priveşte implementarea reformei în domeniul managementului investiţiilor publice şi adoptarea bunelor practici la nivel european, dar care, pe termen mediu, va contribui la folosirea eficientă a fondurilor publice alocate investiţiilor, cu efect asupra creşterii şi stabilităţii macroeconomice. În Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2015-2017, elaborată potrivit prevederilor Legii responsabilităţii fiscal-bugetare, nr. 69/2010, republicate, cheltuielile destinate pentru investiţii în anul 2015 însumează aproximativ 45,0 miliarde lei, reprezentând 6,3% din PIB şi o pondere în total cheltuieli bugetare de 18,7%. Pentru orizontul 2016-2017, cheltuielile pentru investitii se vor menţine pe acelaşi trend, de peste 6% din PIB. Totodată, menţionăm că în perioada ianuarie – mai 2015, Ministerul Finanţelor Publice a emis titluri de stat pe piaţa internă în valoare de 16,4 miliarde lei, reprezentând 43,5% din programul anual de acoperire a necesităţilor de finanţare de pe piaţa internă, stabilit pentru anul 2015 la 37-38 miliarde lei, urmând ca împrumuturile de pe piaţa internă prin emisiuni de titluri de stat să fie realizate conform Strategiei de administrare a datoriei publice guvernamentale pe termen mediu. Menţionăm că titlurile de stat sunt detinute atât de sistemul bancar românesc, cât şi de investitorii instituţionali (fondurile locale de administrare de active şi fondurile de pensii), companii, persoane fizice şi de investitori nerezidenţi. La sfârşitul lunii aprilie 2015, investitorii nerezidenţi deţineau în portofoliul 8,6% din volumul total al titlurilor de stat emise pe piaţa internă. Astfel, menţionăm că nu se poate identifica efectul de crowding- out în procesul de acoperire a necesităţilor de finanţare la nivel guvernamental în condiţiile în care pe piaţa interbancară se constată un exces de lichiditate, iar unul din obiectivele Ministerului Finanţelor Publice este cel al diversificării bazei investiţionale”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.