Deputatul Costi Rădulescu a participat în Tomşani la inaugurarea unei punţi pietonale

0
73

În data de 29 iunie, la Tomşani, a fost inaugurată o nouă şi importantă investiţie pentru această comunitate, de care beneficiază 400 de gospodării din satul Bălţăţeni. Este vorba de o punte pietonală care face legătura între satul respectiv şi Foleştii de Sus. „Avem 400 de case în satul Bălţăţeni şi sunt foarte bucuros că astăzi, în zi mare, am putut să inaugurăm această investiţie. Aşa cum am mai spus-o, tot ceea ce facem noi ca primari trebuie să vină în întâmpinarea nevoilor comunităţii. M-am bucurat că preşedintele nostru de partid, domnul deputat Constantin Rădulescu, şi domnul Buşe Dumitru Gery au fost alături de noi pentru că sunt oameni cu care mă ştiu de o viaţă şi sper să fie în continuare alături de comunitatea noastră”, a declarat Dumitru Pearcu, primar al comunei Tomşani. Edilul a tăiat panglica inaugurală alături de deputatul Constantin Rădulescu, preşedintele interimar al PSD Vâlcea, care acordă un mare sprijin comunei Tomşani. „Mă bucur că am început săptămâna tot în mijlocul oamenilor aşa cum am şi încheiat-o şi îi mulţumesc pentru invitaţie domnului Dumitru Pearcu. Am participat la o slujbă de sfinţire a unei troiţe şi o punte pietonală şi m-am bucurat că deşi este o zi de luni, foarte mulţi oameni au fost prezenţi la eveniment”, a spus deputatul Constantin Rădulescu. (foto: voceavalcii.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.