Postul nu este incompatibil cu mersul în vizită, nici cu drumețiile. Chiar dacă vizitele și călătoriile nu sunt tocmai recomandate în vremea postului, care este un timp rezervat mai ales înfrânării pântecelui, mărturisirii păcatelor și rugăciunii, atunci când nu pot fi evitate, ele pot fi făcute cu atenția cuvenită. Pentru aceasta, nu trebuie uitat faptul că, atât în vizită, cât și în călătorie, Dumnezeu este Același, iar creștinul trebuie să rămână creștin.
Cei care nu înțeleg rostul postului, ci postesc de ochii lumii, ori numai pentru sănătatea trupului, atunci când merg în vizită sau într-o călătorie, întrerup postul, potrivit vorbei viclene, care îmbracă haină de glumă: „Baba călătoare n-are sărbătoare!”
Există posturi care pot și chiar trebuie să fie întrerupte, dar există și posturi care nu trebuie să fie întrerupte nici chiar în timpul vizitelor și al călătoriilor.
Posturile rânduite de Biserică și însemnate în calendar nu pot fi încălcate de dragul unor situații sociale neprevăzute, cum ar fi vizitele, mesele festive sau călătoriile. Aceste posturi prezintă rânduieli specifice doar în cazul copiilor și al persoanelor vârstnice sau grav bolnave.
A doua poruncă bisericească spune: „Să ținem toate posturile de peste an”. Cu alte cuvinte, trebuie să postim în toate zilele rânduite de Biserica și însemnate în calendar, dupa cum urmează: în Postul Nașterii Domnului (15 noiembrie – 24 decembrie), în Postul cel Mare (șapte săptămâni înainte de Învierea Domnului), în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (din Duminica Tuturor Sfinților și până în ziua de 29 iunie), în Postul Adormirii Maicii Domnului (1-15 august), în toate zilele de miercuri (când a fost vândul Fiul lui Dumnezeu) și vineri (când El a fost răstignit), precum și în celelalte câteva zile rânduite de Biserică (14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci; 5 ianuarie, ajunul Bobotezei; 29 august, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul). Ținerea acestor zile de post, indiferent de timp și loc, constituie o mărturisire autentică a dreptei credințe. Cel care încalcă aceste posturi bisericești, fie de rușine, fie „în numele dragostei” de aproapele, de fapt își batjocorește credința și dă prilej celor din jur să râdă de Biserică.
Poruncile bisericești nu au fost date împotriva iubirii aproapelui, ci tocmai spre înmulțirea dragostei între oameni. Dragostea de Dumnezeu este mai important decât dragostea față de aproapele, pentru că din dragostea față de Dumnezeu se naște dragostea față de aproapele, iar aceasta din urmă, pentru a fi adevărată, nu are voie să o încalce pe prima.
Cuviosul Ghelasie de la Frăsinei spune: „Nu-ți arăta nevoința!” Acest îndemn patristic izvorăște din smerenia caracteristică unei vieți creștine autentice. Există, deci, un post care trebuie mărturisit înaintea lumii (postul înscris de Biserică în calendar) și un post care trebuie ascuns de ochii lumii și chiar interrupt (postul personal, ținut de fiecare în anumite moment ale vieții).
Postul și rugăciunea sunt cele două arme principale cu care creștinul luptă împotriva patimilor și diavolilor. Postul și rugăciunile publice ale Bisericii reprezintă acea masură practică de trăire fără de care nu ne putem numi creștini. Lângă acestea, însă, fiecare creștin poate adăuga alte posturi și rugăciuni, după râvna și nevoile sale. Aceste posturi, adăugate de fiecare la nevoie, trebuie ascunse de toți cei din jur, iar în situațiile fără ieșire, precum vizitele si calatoriile, ele pot fi întrerupte.
Deci, „din dragoste față de aproapele” nu se încalcă zilele de post rânduite de Biserică, ci numai acele zile de post adăugate suplimentar de cei râvnitori, iar și aceasta numai pentru ascunderea nevoinței și câștigarea unei gândiri smerite.
Preot Nifon Dorin Iancu
