Copiii sunt talanți încredințați de Dumnezeu părinților. Mamele primesc acești talanți spre mântuire, precum citim: „Femeia se va mântui prin naștere de fii, dacă va stărui, cu înțelepciune, în credință, în iubire și în sfințenie” (I Timotei 2, 15). Copii sunt, deci, daruri ale lui Dumnezeu, făcute acelora care au nevoie de ele, ca ajutor spre mântuire. Dar părinții nu se mântuiesc în mod automat născând copiii (primind talanții), ci numai dacă îi vor crește pe aceștia în credința și frica de Dumnezeu (înmulțind talanții). Acest lucru reiese și din cuvântul de mai sus, care condiționează mântuirea, astfel: „… dacă va stărui, cu înțelepciune, în credință, în iubire și în sfințenie”.
În pilda talanților, relatată de Sfantul Apostol și Evanghelist Matei, Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă să luăm aminte la ce facem cu darurile încredințate nouă de Dumnezeu. În pildă ne sunt puse înainte două slugi bune, care primesc talanții și îi înmulțesc, și o slugă vicleană și leneșă, care ascunde în pământ talantul primit și îl întoarce Stăpânului său întreg, precum l-a primit. La cuvintele slugii leneșe: „Doamne, te-am știut că ești om aspru, care seceri unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai împrăștiat. Și temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată, ai ce este al tău”, Stăpânul a răspuns, zicând: „Slugă vicleană și leneșă, știai că secer unde n-am semănat și adun de unde n-am împrăștiat? Se cuvenea, deci, ca tu să pui banii mei la zarafi și eu, venind, aș fi luat ce este al meu cu dobândă”. Iar sentința Stăpânului era de așteptat: „Pe sluga netrebnică aruncați-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților”.
Părinții, deci, odată primind copilul (talantul încredințat lor de Dumnezeu), au datoria de a-l prețui și de a-i crește valoarea, făcând din el un om bun, cu suflet curat și iubitor de Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că părinții nu sunt părinți atât prin nașterea de copii, cât prin creșterea și educarea lor: „Mamele sunt cu adevărat mame nu numai dând naștere copiilor lor, ci mai ales dându-le o bună creștere”. Astfel, nu atât purtarea în pântece o face mamă pe cea care naște, cât temeinica educație creștină oferită celor născuți, deoarece cele mai mari patimi ale omului adult încep din cea mai fragedă copilărie.
Niște părinți buni prețuiesc mai mult decât o mulțime de învățători și profesori, bineștiind faptul că „profesorii buni fac școlari buni, în timp ce numai părinții buni fac oameni buni”. Datorită acestui fapt, nu de puține ori, în special mamei i s-au atribuit merite deosebite, precum arată următoarele cuvinte: „Decăderea mamei este începutul decăderii unui popor” (pr. Mircea Irina); „Numai popoarele care au mame vrednice progresează; când la un popor a decăzut maternitatea, la nimic nu folosește cealaltă educație” (pr. Dumitru Irina).
O mamă a avut Sfântul Ioan Gură de Aur, rămas din pruncie orfan de tată, dar această mamă, mai mult decât orice, L-a iubit pe Dumnezeu și și-a crescut fiul în sfânta credință. Dacă această mamă, Sfânta Antuza, nu s-ar fi îngrijit însă de înmulțirea acestui singur talant (copil) primit de la Dumnezeu, cât de mult ar fi pierdut lumea! Un singur copil a născut și crescut această sfântă mamă, dar prin el ea a născut și crescut popoare întregi, până astăzi.
„Să le spui mamelor cât de mult le-a cinstit Dumnezeu, Care le-a învrednicit să devină mame. Din momentul în care poartă în pântece embrionul conceput, au o a doua viață. Să vorbească pruncului încă nenăscut și să-l mângâie, prin propriul lor pântece, iar fătul va simți mângâierea în chip tainic. Să se roage cu multă iubire pentru el. Alminteri, nu doar copilul nou-născut, ci și fătul, simt lipsa de dragoste a mamei, nervii, supărarea, scârba. Astfel se provoacă traume sufletelului, care îl însoțesc toată viața. Dacă mamele au simțămite sfinte și duc o viață sfântă, își sfințesc și copilul, chiar din momentul conceperii sale. Aceleași lucruri sunt valabile și pentru tată”, spune Sfântul Cuvios Porfirie Bairaktaris din Grecia.
Preot Iancu Dorin Nifon
