Consiliul Local a alocat 214.000 euro pentru reabilitarea a trei bazine de înot de la Ştrandul Ostroveni

0
70

• Acum, în plin sezon estival,

Consiliul Local a alocat 214.000 euro pentru reabilitarea a trei bazine de înot de la Ştrandul Ostroveni

 

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 2 iunie 2015, a aprobat documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie şi a indicatorilor tehnico-economici la obiectivul de investiţie „Reabilitare bazine de înot la Baza de Agrement Ostroveni în municipiul Râmnicu Vâlcea” la valoarea de 947.100 lei, respectiv 214.400 euro. Incinta Bazei de agrement Ostroveni cuprinde în prezent patru bazine de înot descoperite numerotate de la 1 la 4 (trei bazine cu apă dulce şi un bazin cu apă sărată). Dintre cele patru bazine existente în incintă, bazinul nr. l este în curs de reabilitare şi modernizare prin construirea unei clădiri cu fonduri europene. Condiţia pentru implementarea acestui proiect, transmisă de Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltemia, a fost ca municipiul Râmnicu Vâlcea să realizeze lucrări de reabilitare a celorlalte trei bazine, pentru asigurarea funcţionalităţii acestora precum şi asigurarea unei abordări unitare a bazei de agrement. În acest sens, a fost aprobată Hotărârea de Consiliul Local 281/28octombrie 2013, prin care Primăria Râmnicului s-a angajat să realizeze lucrări de reabilitare la bazinele din incinta Bazei de agrement Ostroveni pentru care nu sunt prevăzute a se efectua lucrări prin proiectul „Reabilitare şi modernizare bază de agrement Ostroveni în municipiul Râmnicu Vâlcea”, în termen de un an de la finalizarea acestuia pentru a se asigura funcţionalitatea acestora, precum şi abordarea unitara a bazei de agrement, alocând în acest scop resursele necesare din bugetul local. Cele trei bazine propuse pentru reabilitare, sunt utilizate astfel: două cu apă dulce (din care unul pentru copii şi unul pentru adulţi) şi un bazin cu apă sărată. Înainte de reabilitare, starea celor trei bazine se prezenta astfel: bazin apa dulce copii, reabilitat în anul 2007, este finisat cu plăci de faianţă gresie -deteriorată în mare parte (are prevăzut sistem de filtrare şi tratare apă); bazin apă dulce adulţi, este cu pereţii din beton, fără sistem de filtrare şi tratare apă; bazin apă sărată este căptuşit parţial cu soluţii speciale, reparat în anul 2012. Lucrările de reabilitare propuse la cele trei bazine existente au ca scop îmbunătăţirea spaţiilor interioare a bazinelor cu materiale moderne, respectiv cu produse polimerice tip poliuree, cu grad mare de rezistenţă la uzură şi coroziune, dotarea cu instalaţii de tratare şi filtrare apă dulce şi alte reparaţii necesare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.