Clanul Parlamentarilor

0
83

Să încetăm a ne uimi zilnic pentru că avem parlamentari ticăloşi. E o evidenţă încă de pe vremea CPUN-ului, o permanenţă a stării noastre de 25 de ani încoace. Ei au făcut legile pline de găuri şi interpretări care le permit să scape dacă e nevoie. Au fost ca nişte termite puse pe furat şi construit instituţii mâncate de tuneluri destinate să îi scape. Şi ca la orice termite, cel mai uşor e să dai foc la muşuroi pentru a scăpa de ele. E inadmisibil să cădem pe spate, muţi de uimire în faţa unui nou act de siluire a moralităţii de către nişte indivizi care fac parte dintr-o grupare mafiotă. E ca şi cum ne-am declara uimiţi că membrii clanurilor interlope din România ar vota împotriva cererii de arestare a capilor lor. Legea spune că Parlamentul e spaţiul democraţiei absolute, în care opinia politică nu se pedepseşte, iar cei aleşi muncesc în folosul cetăţenilor şi a statului. Nimic de combătut în acest punct. Dar ce faci dacă parlamentul se umple de infractori? Cum îi împiedici să voteze contrar interesului naţional? Cum îi împiedici să folosească puterea pe care o au la îndemână pentru a-şi salva colegii de celulă? Nu poţi. Se pare că nu ai ce face. Poate să aştepţi următoarele alegeri. Să încerci să mai ieşi pe stradă dacă ţi se permite şi să protestezi pe Facebook. Toate complet inutile când vine vorba în a opri votul propriu-zis.

Din momentul în care l-au salvat pe Victor Ponta, cei care au votat în favoarea respingerii cererii de urmărire penală s-au constituit într-un grup infracţional. Nu ai cum să îi arestezi pe toţi, oricât de mult ne-am dori, dar ei întrunesc toate elementele constitutive. Ei nu au votat politic. Nici măcar împotriva actului de justiţie. De conştiinţă nici nu mai poate fi vorba. Toţi parlamentarii care au votat au făcut-o printr-o înţelegere internă care presupune împiedicarea funcţionării instituţiilor statului şi protejarea unui singur om de a deveni egal cu restul cetăţenilor. E adevărat că acest lucru e doar o interpretare. Dar toate voturile se petrec în urma unor interpretări transformate în acte politice şi instituţionale. Şi majoritatea parlamentară a ales să se izoleze de restul societăţii. Coaliţia majoritară din Parlamentul României continuă să acţioneze fără simţul datoriei şi al înţelegerii spiritului legii.

Prin votul dat, membrii clanului Parlamentarilor au pornit un război cu restul instituţiilor statului român. Nu ştim dacă ei sunt conştienţi de semnificaţia propriului act. Nu au priceput nici ce au declanşat în 2012. Poate e explicabil pentru că nici Ion Iliescu nu a priceput ce a făcut atunci când a chemat minerii. Ceea ce fac ei nu este un joc politic. Fragilitatea democraţiei provine din faptul că lasă loc conştiinţelor să se manifeste şi să aleagă între bine şi rău. Este inexplicabil de ce PSD continuă să aleagă permanent răul ca formă de existenţă. Poate că pe Victor Ponta îl poţi înţelege că îşi joacă destinul politic şi personal. Nimănui nu îi place să meargă la puşcărie. Dar coaliţia majoritară din Parlamentul României continuă să acţioneze fără simţul datoriei şi al înţelegerii spiritului legii.

Dincolo de perspectivele etice, uimitor este lipsa de viziune a majorităţii parlamentare. Ce cred Victor Ponta şi restul membrilor clanului? Că vor putea să se sustragă la infinit? Că vor putea împiedica lumea să îi alerge pe străzi? Că vor scoate jandarmii şi vor stăpânii masele? Că vor interzice Facebookul şi vor transforma România într-o dictatură? Au pornit pe un drum de pe care nu se mai pot întoarce. Insistenţa de a continua să alergi spre prăpastie este înspăimântătoare. Norocul nostru că nu a început vreun război sau că nu suntem în climaxul unei crize globale, pentru că avându-i pe aceşti oameni la putere putem să ne luam adio de la viitorul nostru. Nu mai e nevoie să mergem să dăm foc Parlamentului. Clanul Parlamentarilor tocmai ce a făcut-o pentru noi.

 

Dan Ionescu (www.adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.