CJ Vâlcea vrea să preia două active din comuna Racoviţa aflate în patrimoniul Hidroelectrica

0
73

 

Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat recent propunerea privind solicitarea transferului, cu titlu gratuit, a activelor „Pod din beton armat peste Valea Băiaşului” şi „Decantor pârâul CHE Cornetu” (ambele din comuna Racoviţa) din patrimoniul SC Hidroelectrica SA în domeniul public al judeţului Vâlcea şi în administrarea Consiliului Judeţean Vâlcea. În comuna Racoviţa se află amplasat un pod şi un drum tehnologic, construit de Sucursala Hidrocentrale Sibiu, care asigura accesul la Centrala Hidroelectrică Cornetu din comuna Racoviţa, şi care facilitează accesul prin drumul judeţean DJ 703 P Racoviţa (DJ 703 M) – Titeşti (DJ 703 H) cu comuna Titeşti din judeţul nostru. În prelungirea acestui drum tehnologic, drumul se continuă pe malul stâng al râului Olt, până la racordarea cu DJ 703 P Racoviţa (DJ 703M) – Titeşti (DJ 703H). Întrucât podul de pe drumul judeţean 703 P se află într-o stare avansată de degradare, circulaţia auto se desfăşoară în prezent pe noul traseu, care cuprinde podul peste Valea Băiaşului, drumul tehnologic şi tronsonul de drum care se racordează cu DJ 703 P. Consiliul Judeţean Vâlcea urmează să iniţieze un proiect de hotărâre de Guvern privind transferul cu titlu gratuit a podului cu decantorul aferent, din patrimoniul SC Hidroelectrica SA Bucureşti – Sucursala Hidrocentrale Râmnicu Vâlcea, în domeniul public al judeţului Vâlcea şi în administrarea Consiliului Judeţean Vâlcea, în vederea facilitării accesului spre comuna Racoviţa pe noul traseu de drum şi a desfăşurării circulaţiei în condiţii de siguranţă. Propunerea privind preluarea acestor active este în conformitate cu prevederile Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare, care stabileşte cadrul juridic pentru accelerarea procesului de privatizare. Articolul 4 din acest act normativ enumără printre metodele de diminuare a participaţiei statului la societăţile comerciale, şi transferul cu titlu gratuit sau vânzarea activelor cu caracter social. În conformitate cu art. 15 din lege, societăţile comerciale la care statul sau autoritatea administraţiei publice locale este acţionar majoritar pot dispune înstrăinarea unor active cu caracter social, cu titlu gratuit şi cu prioritate către autorităţile administraţiei publice locale. Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Vâlcea urmează să efectueze periodic lucrări de curăţare a decantorului. Prin scrisoarea 404361 din 7 mai 2015, SC Hidroelectrica SA şi-a exprimat acordul de principiu privind transmiterea acestor active.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.